LA MALUL MĂRII

10 martie 2014,
luni, eforie nord

Scânteie din trecut

Era târziu, când, m-a trezit în noapte,

O rază de lumină, venită ... de departe;

Am răscolit cu mâna, în cenuşa vremii,

Şi ..., am găsit pe-o treaptă, o scoică a tăcerii.

Am întins mâna şi am deschis-o tainic,

Iar o licoare dulce s-a revărsat pe tâmplă,

Am resimţit mirosul demult, ascuns al mării,

Ce a unit odată, nisipul, într-o palmă.

Când am privit în jos, un val spărsese malul,

Şi risipind în fugă nisipul strâns în mână,

A recăzut cortina, pe scoica de pe treaptă,

Ascunsă în noianul cenusii, şi al vremii.

(pour un ami)

decembrie 2007

Un înger

O clipă de lumină

Mister în nemurire

Cu îngerii în taină

Zâmbești din înălțime.

O clipă în etern

Va trece peste pleoape

Și vom veni la tine

Să fim din nou aproape.

(pour mon frère)

01 februarie 2007

joi

Citind argumentări sterile

nimic nu mă cutremura,

dar gândul tău pătruns în mine

mi-a înroșit ființa mea.

Străpunsă de fiorii roșii

ai inimii ce-accelera,

mi-am amintit amorul dulce

ce l-am gustat din palma ta.

Și te doresc acum, în astă clipă

să mă pătrunzi cu un sărut,

să fim îmbrățișați într-o dorință

al tainicului amor mut.

23 decembrie 2004,

joi

Picuri de rouă

Gânduri pierdute în galaxii
În glasul umed al serii
Prin razele lunii și stele mii
Un înger zâmbind se arată.

Nopți lungi trec și îngerul cată
Dar luna nebună nu se arată
Stele mii apar ca de gheață
Și gânduri pierdute-s acuma în ceață.

Vidul gândului o apasă
Înger în vis ori demon în ceață,
Totul părea pustiu, fără viață,
Picuri de rouă, fără speranță.

În miezul nopții căzut pe geană
Un cor de îngeri slavă înalță,
La poarta sufletului, încep să bată,
În pragul sufletului, înger coboară.

Sărutul cald depus pe tâmplă
Din negura gândului o alungă,
Trezindu-se în picuri de rouă,
Sunt lacrimi de bucurie, o viață nouă.

21 iulie 2004,

luni

Poemul unui fluturaș

Cât de aspru fu noembre
În aripe firave ale unui fluturaș
Ce răvășit de crivăț și ninsoare
Căta cu disperare un locaș.

Dar amorțeala îl cuprinse
Polenul aripilor scuturat,
Acestea ce odată strălucise,
Acum zăceau inert, îngreunat.

Suspine grele picurau în suflet
O lacrimă se transformase în ocean.
Cruzimea iernii și o aprigă brândușe
Îi otrăvise dragostea din an.

Dar în decembre spiridușii colindă prin lume
Găsindu-mi-l pe bietul fluturaș
Și sfătuindu-se în taină
O pulbere-argintie îl polei îndat.

În zori, trezit de o sclipire nouă
Dezmeticit din somul său adânc,
Auzi șoapta caldă a mării
Ce-i picura nectar în sân.

Din valuri se născu năluca
Ființe-i ce-i salvase viața
Însă când el întinse mâna
Năluca i se destrămă ca ceața.

Și reîntors în lumea crudă
Ce îl zvârlise-n ghețuri și vulcani,
Reîncepu o nouă primăvară
Păstrând în taină visul cel din iarnă.

Acum e vară și natura caldă
Iar gerul fu-n sfârșit uitat.
Dară năluca zămislită a mării, vocea caldă
Nici gând să le poată uita.

O întrebare-i naște atunci în suflet
Și curios revine la al mării mal,
Și caută în zori năluca
Ce-odat' l-a smuls de-al morții pat.

E cald, e iunie, și așteptând
Prin valuri se aude o șoaptă
E marea ce îi spune în gând
Secretul nopții din trecuta iarnă.

E timpul să-i cunoască taina
Și-n seara ce urmează o va afla
Emoția îi gâtuiește vocea
Dar nerăbdarea animează inima.

Învăluit e iar de vocea caldă,
Îmbălsămat e de privirea-i calmă,
Marea le este martorul tăcut
În prospețimea aripilor aducând purpură.

Sărutul soarelui îi mângâie pe creștet
Iar vântul li se joacă-n plete
Sărutul lui depus pe buze cu candoare
Destramă vraja iernii, renăscând copila.

1 decembrie 2004,

miercuri

Atingeri de Arhanghel

Întinderi de nisip arid
Al sufletului uscat și pustiit,
Zăcând în bezna nopții
Eram în ceasul când m-ai trezit.

Privind spre astrul mării înălțat
Ca o iluzie optică ochiul minții ardeai
Ființa-mi dezmorțeai cu lumina ta
Și din izvoru-ți inimii buzele-mi udai.

Cu voce caldă și priviri gingașe
Zidurile minții ai reușit ca să topești
Încălzind inima, ai mișcat valuri,
Descleștând sufletul adormit în veci.

Întinzând mâna mi-ai dăruit aripi,
Sărutându-mi fruntea, ai spălat gânduri,
Încălzindu-mă cu privirea, mi-ai dăruit giulgiu'
Curat, al dragostei noastre divine.

16 decembrie 2003

marţi

În noaptea când surle vor trâmbiţa

Iar îngeri în coruri vor îngâna

Bucuria Unuia pe lume născut

Să se reverse în sufletele celor ce-L cânt.

19 septembrie 2002,

joi 23:30

tainele nopţii să mi te răpească

numai mie,

în vraja lor să te am aproape,

visul să fie tărâmul care ne uneşte,

iubindu-ne în susur de şoapte

de îngeri

ce ne veghează somnul adânc.

ţi-aş spune te iubesc … dar nu

m-ai crede … şi totuşi se poate iubi …

în atâtea moduri, aşadar … te iubesc

… în felul meu

Toamna 2002

ai vrut să mă cunoşti

şi te-am lăsat să-mi dezbraci

sufletul,

în vorbe mieroase m-ai legănat

iar acum sufăr

de ce?

Tăcerea

Tăcerea e a doua armă a lumii, după cuvânt.
Tăcerea e o mare virtute.
Tăcerea nu e niciodată ridicolă.

13 iulie 2002,

sâmbătă

Elogiu persoanei iubite

“Privind în marea nemărginită a ochilor tăi, desluşesc străfundurile liniştite şi uşor alinătoare ale sufletului tău.

Mângâierea privirii tale mă linişteşte şi îmi dă puterea de a mă simţii mai femeie şi mă ajută să mă accept pe mine, aşa cum sunt.

Atunci când mă cuprinzi în braţele tale mă faci să mă simt ocrotită aşa cum nu m-am simţit în braţele nimănui.

Ador să mă pierd în ele şi să simt răsuflarea ta caldă ce adie lin peste faţa mea, sărutul tău dulce depus cu candoare şi grijă pe fruntea mea.

Eşti exact cum mi te imaginasem, cum mi te doream.

Te iubesc!”

24 noiembrie 2001,

sâmbătă

La geana înserării, cu mitice graiuri

Cugetu-mi se-aude şoptind,

În raze de lună, mi se-arăt raiuri

Şi fiinţa-mi se-aprinde iubind.

Îți doresc din tot sufletul meu de copil, să fii fericit, iubit și respectat de toți cei din jurul tău.

Mă bucur că exiști și că-n acest moment din viața noastră drumurile ni s-au întâlnit. Nu vom ști acum ce va fi mâine, dar hai să facem împreună prezentul mai frumos.

9 ianuarie 2001,

miercuri

Trezire

Înger negru din ceţuri de vreme

Te-ai năpustit asupra mea,

Mi-ai învălit cu negru giulgi ochiul

Să pot cădea în mreaja ta.

Ruinii am căzut în neştiinţă

Clocotind în funduri de iad,

Vălul cel sumbru l-a ars o fiinţă,

Din pucioasă m-a ridicat.

Sufletu-ţi de mort mă îngheaţă,

Ochiu-ţi de drac mă-nspăimântă,

Mirosul de tească arsă

Mă-mbracă în giulgiu de tină.

Spirite bune invoc ca să vină

Din braţu-ţi de mort să mă ia

Să-mi pot regăsi veşnica tihnă

Din tină să pot reînvia.

30 iulie 2000,

luni

Joc şi destin

Nisip alburiu

Stele d’argint

Luna crăiasă

Şi marea’ mpărăteasă

La sfat s-au pornit

Şi din spuma mării

Un demon înger

Pe mal a ieşit

Şi-n lume-a pornit.

Într-o a doua seară

O stea din cer se coboară

Şi prin lume-i pornită

Să-mplinescă soarta-i vestită.

Prin nisip sufletu-i zboară

În mare privirea-i se coboară

În văzduh inima-i se cerne

Şi-n soare buzele-s de cremene.

La asfinţit de soare

Luna se coboară

Pe pârtii de stele

Gândurile zboară

Iar în miez de noapte

Un demon s-arată

Şi c-o dalbă fată

Se-mbrăţişează.

Ochii îi soarbe

Inima-i seacă

Sufletu-i arde

Şi-n zări se destramă.

Ce rămâne în urmă

Este fum şi smirnă

S-au topit în stele

Un demon şi-o fată

Un înger şi-o stea.

29 iulie 2000,

sâmbătă

Mister

Spuma valurilor

Albul stelelor

S-au împreunat,

mi-au şoptit

şi mi-au zâmbit.

Mi-au recitat

Un vers suvenir

Şi s-au topit

În adânc întuneric

Pustiu…

21 iulie 2000

vineri

Adia o briză sărată asupra oraşului

Şi cerul puzderie de stele lumina.

Iar tu, în mijlocul universului, fecioară a mării

Cu voluptate bucuria te-nconjura.

Amestec de parfumuri dulcege

Cu miasme de roze în păr,

Fericirea în veci să te legene

Pe aburii vieţii unduindu-te’n zări.

Heruvimii cetăţii ancestrale

Purta-te-vor pe aripi de flori

Necazul din viaţă să-l spele

Lăsându-te albă ca roua din zori.

(pour Simona, 18 annes)

19 iulie 2000,

miercuri

Se destrămase visul de luceferi, feţi-frumoşi

Lăsând pe calea albă o urmă neagră, un gol!

Se rupse curcubeul în cenuşii bucăţi.

Şi-n sufletu-mi rămase doar umbre gri-maro.

Şi-am vrut să uit durerea, să-nnec al meu amor,

Căci astfel sfat primisem de la-un copil cu dor,

Şi ochi ce-nvăpăiase a sufletului doruri

Azi a ucis în mine cu jarul viu amorul.

Lumina mă apasă, privirea-mi ceţoşează

Fragmente de luceferi atârnă de-un tavan,

S-au scurs din vine ape şi boabele de roze,

Rămase-n urmă mortul, cu ochii de gheţar.

Tăcere

Când n-ai nimic de zis şi-n jur este tăcere,

Când argumentele-au tăcut şi nu mai au putere,

Rămâne sufletul stingher şi atârnând de stele

Cu buzele-ncleştate de venin şi gândurile rebele.

Geaba încerci ca să-i convingi că simţi ceva în tine

Că ai nevoie de părinţi şi nicidecum de jude,

Căci rugăminţile fierbinţi se scurg ca lava-n tine

Şi ard simţirile adânci, uscând orice iubire.

Şi resemnarea-i un cuvânt, dar ura-i sentimentul.

Căci ce copil e fericit când nu l-au înţeles bătrânii?

În universul micşorat se târâie un înger

Cu aripi frânte sângerând şi înecate-n lacrimi.

28 iunie 2000,

miercuri

Pucioasa nopţii

În trista-i oacheşă privire

Se preumblau ameţitor

Fantasme reci a încarnării

Diavol … ameninţător.

Cerurile se despică

Din haos umbre se ridică

În sufletul păgân pătrund

Şi-n focul viu îl ard rotund.

Secolele se întorc în haos

Iar carnea zace înspicată

Sângele gâlgâie-n vână

Înc’un suflet vândut, Satană!

În spasme reci a dimineţii

Cu grai pierit al inocenţei

Revine-acum răceala minţii

Coşmarul viu al neputinţei.

19 martie 2000

Unui tânăr

Să te ajungă în timp lumina

Ce omului îi dă înţelepciunea

Şi mai pătruns să fi de înţelesuri

Să descifrezi a erosului sensuri.

Să ai puterea de a trece ziduri

Ce-ncheagă-n ele negurile vieţii

Să nu te-atingă nici măcar o clipă

Cu pana lor seminţe’a răutăţii.

Să-nveţi să ierţi şi să iubeşti

Tot ce-i frumos şi înţelept.

Însă din toate mai întâi să preţuieşti

Un suflet cald decât un ghimpe sterp!

29 decembrie 1999,

miercuri

Altar

Din al sufletului, stins, tăciune

Voi ridica al Domnului altar.

Şi voi aprinde chiar şi smirna

Ca să îmi cureţe din vine, vina.

Chema-voi Sfântul Duh să vină

Să curăţească tot ce-i tină,

Să mă boteze în Apa Sfântă

A lacrimilor de căinţă.

Aprinde-voi şi lumânări

Ca fumul drag să se ridice,

Cu sufletul căit de dor,

La Tatăl cel mult iertător.

Şi din scântei va învia lumină

Ce va forma cunună sfântă.

Şi împletind lumina cu Lumină

Mă voi fi absolvit de orice vină.

1999

Pe arii de Chopin

Pe arii de Chopin

Valsează fulgii albi de puf,

Iar soarele mângâietor

Surâde blând şi iertător.

Gâzele aerului suav

Se împletesc în arii desuete

Şi florile din câmpul gras

Se unduie molcom, ca nişte fete.

Iar în mijlocul tuturor

Un suflet cald de copiliţă

Se scaldă în nectarul rozelor

Si-al ariilor desuete.

(clipă de pace sufletească)

15 decembrie 1999

Mi-ai ucis sufletul

Pe culmile ancestrale ale sufletului

Bântuie singur gândul

Ucigând în zbor ochiul

Care m-a vândut diavolului.

Caldele seri de primăvară,

Cu lumină pură, pală,

Îmi fierb prin vinele minţii

Ca flăcări de iad fierbinţi.

Unde s-au scurs puritatea trupului,

Limpezimea creierului

Şi frumuseţea gândului?

Gândul bântuie tărâmul morţii

Şi creierul s-a topit în dorinţă.

Puritatea sufletului,

S-a vândut diavolului din străfunduri.

Oră de filosofie

De ce există durere trupească

Când singur sufletul dăinuieşte?

E trecerea aceasta prin lume

Oare, numai durere?

Azi numele defineşte fiinţa

Mâine o groapă îi va fi casă

Şi viermii infernului vor roade

Trupul până la oase.

Dar sufletul, cu el ce se-ntâmplă?

Va fi pe veci vândut diavolului?

Ori va trăi tihna veşniciei

Alături de Întregul Iubirii?

Ce este în definitiv viaţa?

O trecere anostă prin lume?

Este menită ştiinţa

Să te-nalţe pe culmile cunoaşterii?

Să fie cunoaşterea desăvârşirea sufletului;

Dată fiind doar celor aleşi

Aceştia ajungând în Etern

Iar restul în Eter?

martie 1999

Beznă

Luminiţile ard de-nvăpăie oraşul

Dar sufletu-mi zace-ntr-o beznă obscură

Cerc vicios al neputinţei mele,

Chin fără capăt,

Sufletu-mi moare sufocat de durere.

5 martie 1999

Lumina nopţii

Când în patul morţii

Sufletul trist zace

În puterea nopţii

Demonul grăieşte.

Inima a explodat în mii de scântei

Capul vâjâie ameţitor

Obrajii devin purpurii

Iar ochii sclipesc în întuneric.

Demonul se-nalţă-n priviri

Îngheaţă sufletul pur

Cuprinde răceala corpului

Împrăştie pudoarea fecioarei.

Săgeţi de arşiţă tulbură trupul

Viaţa reînvie în trup

Carnea se-nfăşură precum şerpii

Spiritul zboară din corp.

Singura martoră rămâne noaptea

Limbile focului ard carnea

Sângele ţâşneşte prin bulbii Rozaliei

Demonul inima-i soarbe.

(variantă de titlu : Rozalia)

4 martie 1999, 

vineri

De sufletul ţi-e greu

Şi aripa ţi-e frântă,

De geana ţi-e grea

De lacrim-amară,

Caută-n suflet

Izvorul iubirii

Şi nu înceta a fi inocentă.

Ianuarie 1999

Sute de mii de scântei
Aprinse-n cununa inocenţei.
Buricul îţi arde şi faţa e roşe
Iar degetele-mi răsfiră părul.

Şoapte de amor, glume sau vorbe?
Promisiuni, minciuni,
Pulbere, soare, dimineaţă…
Ajută-mă iubite să-ncep o nouă viaţă.

Cimitir

Loc de imagini şi clipe uitate
Presărat cu mii de-oseminte
În ţărâna-ţi atât de primitoare
Păstrezi trecutul omenirii.

Doar crucile mai pomenesc pe cei adormiţi
Pe cei ce în hăul buricului i-ai înghiţit
Singurul necrolog al vieţii tu eşti
Căci cei vii abia de-şi mai amintesc.

Dimineaţă

Cer plumburiu

Scântei pe geamuri

Ger scârţâind

Şi sumbra tăcere.

Scoală-te suflet zbuciumat

Şi-ncearcă să-ţi animi buzele

Învinge frigul, învinge pustia

Suflete dragă, reînvie…

Nedatate 1999

***

Vraja nopţii înfruptă tainica-mi iubire

Chemându-ţi sufletul să-mi stea de veghe

Marea-mi cunoaşte inima mai bine

Decât tine… sărmane iubite.

***

Cât de fragedă este adolescenţa

Floare de iris mângâiată de soare,

Stropită cu lacrimi, răvăşită de vânt,

Sfâşiată de mâna dură a Luceafărului mut.

19 septembrie 1998

sâmbătă

Gerul ne amorţeşte trupul

Dar sufletele ni se-nalţă,

Căldura-ţi fierbe sângele în vine

Dar sufletul rămâne neschimbat,

Distanţa cea de mii de kilometrii

Care ne desparte,

Devine mică şi de neînsemnat,

Iar în amurgul serii

Sufletele se vor împreuna.

Pulberea stelelor ne împresoară transformând distanţa în miimi de secundă ce vor dispărea odată cu răsăritul soarelui.

Nedatate 1997-1998

Departe, departe

E lumea mult visată,

Departe, departe

Îs îngerii din noapte.

Departe, departe

E visul meu ce-l vreau

Ce-l vreau să se-mplinească,

Departe, departe ... 

Adio, astă lume!

Nedatate 1994-1995

Singurătate

Sunt singură
Și totul este trist,
Sunt singură
Poet melancolist.

Sunt singură
Doar cu iubirea mea,
Sunt singură
În cămăruța mea.

Sunt singură
Și scriu acum,
Sunt singură
Iubind acum.

Sunt singură
Și mă gândesc la tine,
Sunt singură
Și te iubesc pe tine.

Sunt singură
Cu-al meu amor,
Sunt singură
Și-aș vrea să mor.