Marea Moartă
După cum v-ați obișnuit din articolele precedente, fiecare dimineață începea cu o scurtă vizită la malul mării din Bat-Yam (fiica mării, în traducere). Ne-am relaxat și am făcut o sesiune de plajă și shooting, în așteptarea camarazilor de drum.
Nu am așteptat mult până ce a ajuns gașca și am pornit spre Ierusalim, Marea Moartă. Cred că am mers vreo oră și ceva până ce am dat de primele semne că ne apropiem de deșert. 
Dacă clădirile din Bat Yam mi s-au părut destul de simpliste, cu o arhitectură destul de ciudată, în Ierusalim am remarcat un alt design, clădirea fiind îmbrăcată în piatră, în general. 
Am văzut și o „parcare de cămile”. Atunci am aflat o istorioară cum că sunt animale foarte prietenoase dar și răzbunătoare. Dacă îi faci un rău unei cămile, aceasta nu te uită, și se răzbună cu proxima ocazie.
Orientarea în zonă e destul de problematică, dacă nu ești atent la toate indicatoarele de pe drum, e posibil să treci de ieșirea spre zona de interes. Și GPS-ul vorbește doar în ivrită. Nu ai nici o șansă să îl schimbi în limba engleză, sau cel puțin nu am reușit noi să o facem. Totuși am sesizat la timp ieșirea de pe autostradă spre Marea Moartă.
Când am văzut indicatorul cu -300 sub nivelul mării nu ne venea să credem. În momentul în care am zărit Marea Moartă ne-am bucurat și am crezut că gata, atât a fost. Dar urma o mare surpriză. Am luat-o de-a lungul țărmului și am ajuns la un SPA. Habar nu aveam că accesul la mare se face trecând prin astfel de Spa-uri. Am parcat și am intrat noi voioși, crezând că asta este tot. Dar de unde, ne-au tăiat elanul în secunda doi, explicându-ne că este cu intrare și că prețul este, nici mai mult mai puțin de 100 de euro de persoană. După milogeală am reușit să scoatem un 80. Pe bune? Ok, eu și soțul ne-am așezat la terasa de lângă intrare, iar ceilalți au intrat la shopping-uială. Am luat o bere, vrând să testăm gustul zonei, dar era destul de piperată ca și preț. Tot acolo a vrut Claudiu să ia și o cutie de curmale, după ce ne servise barmanul, din partea casei cu niște curmale și alte bazaconii, așa de gustare, nu vă imaginați că ne-a pus un castron în față. A fost 25 de șecheli cutia de curmale.
După vreo 20 de minute, familia cealaltă a intrat în vorbă cu un simpatic comerciant, pe numele său Camal, ce ne-a oferit o grămadă de suveniruri gratuit, în condițiile în care omul primise o grămadă de bani de la ai noștri, pe diverse obiecte achiziționate. Ne-am fotografiat, a zis că vrea să vină la noi în România și că o să ne caute. Eu am fost mai suspicioasă, dar ceilalți și-au lăsat datele de contact. Tot de la el am aflat că puteam merge gratuit la mare, după circa 50 km de condus, imediat după ce treceam granița cu Iordania. Zis și făcut. Ne-am suit în mașină și am plecat. Ne gândeam cum va fi la vamă, dacă vor fi probleme. Nu a fost nimic de gen. Erau 2 fete cu pușca la picior, ne-au zâmbit și ne-au urat drum bun.
Imagini de pe drum:
Nefiind marcată zona unde trebuia să ne lăsăm la mare, și nici alte persoane care să fi parcat acolo, am trecut mai departe până ce am ajuns la resortul Ein Gedi, unde se află oaza din mijocul deșertului, Cascada lui David.
Am găsit un material drăguț despre locație, mai jos:
Am oprit și noi să vedem ce se întâmplă acolo. Am luat niște sucuri să ne hidratăm, ne-am interesat despre ce se putea vizita și am decis să mergem mai în față. 
La o mică distanță de oază se afla și resortul spa Ein Gedi. 
Bucuroși am coborât la tractoraș, ce ne-a dus la țărmul mării. Totul era numai sare uscată. Marea era limpede și se vedea sarea de pe fundul ei. Nu eram pregătiți pentru plajă, pornind inițial să vizităm Ierusalimul și ajungând în final la Marea Moartă. Totuși copiii aveau costumele pe ei și băieții au testat-o în șorturi normale. Gradul de salinitate e foarte mare, dacă te atingi la ochi ești foarte trist, iar la ieșire ești alb. Noi, fetele, ne-am udat doar pe picioare. Și tot am simțit cum ne strângea sarea aceea. Nu mai mult decât faptul că nu am reușit să îmi șterg bine picioarele, iar seara când am ajuns la cazare, aveam șosetele din picioare ude, în adidași.
După o oră de zbenguială, la o temperatură de circa 30 de grade, față de cum era la Bat-Yam (21-22 de grade), am luat drumul înapoi spre Ierusalim. Am făcut iar popas la Oaza lui David ca să ne luăm ceva de mâncare și să ne hidratăm. Era o sală de mese și la acel spa, dar nu prea am înțeles cum era programul. Tocmai se închisese. Au fost foarte bune sandvișurile, iar ca și prețuri, mai ieftin decât în Israel. În apropiere de graniță am dat și peste locul unde ar fi trebuit să coborâm, la recomandările lui Camal. Erau câteva mașini parcate și oameni pe malul apei și care străbăteau distanța dintre țărm și drumul principal. Era ceva de mers pe jos. Așadar, mai bine a fost, până la urmă, că am reușit să rezolvăm situația cu 60 de euro.
Drumul înapoi:
Când am ajuns înapoi în Ierusalim, deja se însera iar temperatura scăzuse destul de brusc. Pentru că la ora 20 nu prea mai aveai ce să vezi în cetate, ne-am plimbat pe străzile orașului nou. Am intrat și în interiorul cetății, dar obiectivele erau deja închise și doar ce se mai găseau câțiva comercianți întârziați. Totuși ne-a plăcut să vedem și fața de seară a Ierusalimului.
