LogoAfazia

 Ce se întâmplă în procesul comunicării?

    În momentul în care creierul a trecut printr-o leziune de genul AVC-ului, acesta suferă o deteriorare a căilor neuronale care făceau legătura între stimulii externi și receptorii interni.

    Astfel, în funcție de zona afectată a creierului, se vor dezvolta diferite forme de afazie. 

Afazia fluentă

·       Afazia senzorială de tip Wernicke (receptivă)

·       Afazia de conducere

·       Afazia transcorticală

Afazia non-fluentă

·       Afazia motorie sau Broca (expresivă)

·       Afazia motorie transcorticală

·       Afazia globală

    În afazia fluentă pacientul vorbește cursiv, conform căii neuronale obișnuite, cu posibilitatea să apară unele deficiențe de semantică.

    În afazia nonfluentă pacientul depune efort în articularea cuvintelor, are blocaje, imposibilitate de a articula cuvintele, mișcări de deblocare, tremor și o serie de alte manifestări ce conduc la o vorbire silabisită, cu multe pauze, greu de înțeles de cei din jur, chiar dacă semantic nu este afectat.

 

        Afazia senzorială Wernicke se caracterizează prin:

·       Afectarea semnificativă a înțelegerii verbale, chiar dacă persoana a păstrat abilitățile articulatorii la nivelul vorbirii spontane
·       Sunt prezente parafazii (inversiuni și substituiri de sunete), în timp ce componenta sintactică este mai puțin afectată
·       În unele cazuri vorbirea este marcată de prezența unor cuvinte noi (neologisme), inexistente și lipsite de semnificație
·       Dificultăți în zona de scris și citit. Când i se cere persoanei să repete cuvinte sau să denumească imagini, aceasta nu reușește.
·       Persoana nu își conștientizează deficitele cu care se confruntă.

        Afazia de conducere

·       Vorbirea spontană este fluentă, dar cu un debit verbal scăzut
·       Nu reușesc să repete cuvinte și propoziții; în cazuri grave nu pot repeta nici cuvinte scurte, izolate
·       Vorbirea este marcată de parafazii, omisiuni și substituiri de cuvinte
·       Abilitatea de înțelegere verbală este funcțională.

        Afazia senzorială transcorticală

·       Vorbirea este caracterizată de parafazii fluente și neologisme frecvente
·       Poate repeta cuvinte și propoziții, fiind un element distinctiv al acestei tip de afazie
·       Abilitățile de înțelegere verbală este redusă
·       Se asociază cu tulburări psihice și evoluează spre forme de afazie fără jargon.

        Afazia motorie  Broca

·       Vorbirea este imposibilă din cauza leziunilor cerebrale
·       Deficite articulatorii, vocabular redus, agramatism, abilitatea de înțelegere verbală relativ funcțională.
·       În formele ușoare persoana are abilități articulatorii funcționale, putând să redea cântecele, poezioare cunoscute, chiar dacă este necesar un ajutor din exterior. Poate număra și enumera diverse structuri lingvistice  înregistrate în amintirea unui cuvânt, cum ar fi sinonime.
·       Abilitățile de a face o serie de mișcări precise necesare scrierii sunt la fel de afectate ca și vorbirea
·       Persoana este conștientă de deficiențele sale.

        Afazia motorie transcorticală

·       Dificultate majoră de a răspunde la întrebări

·       Recepționează corect stimulii

·       În cazul repetării unor cuvinte, propoziții prezintă performanță

        Afazia globală

·       Este o formă complexă, severă, de afazie nonfluentă.

·       Cele două tablouri: senzorial și motor se combină

o   Abilități articulatorii deficitare

o   Abilități de înțelegere verbală reduse.

·       Abilitățile expresive se reduc la expresii faciale, mișcări și gesturi

·       Implică și hemiplagie,  deficit motor sever

 

Bibliografie: Logopedia, Carolina Bodea Hațegan

PsihoMood

 

Neurochimia creierului nostru

Stimulii din mediul extern corpului tău, îți influențează starea psiho-emoțională, dar și a corpului și organelor sale interne.

Factorii externi ce intervin în starea noastră de spirit pot fi atât pozitivi cât și negativi, totul depinde de modul în care noi percepem acești stimuli.

De exemplu, dacă afară este o vreme cu soare, multă lumină, vibrația noastră înceape să crească. Dacă primim o veste bună, sau setăm gânduri bune pentru ziua ce urmează să se desfășoare, atunci și creirul va produce o sumă de elemente chimice, ce ne vor face să ne simțim că putem zbura și nimic nu ne poate sta în cale.

Însă, dacă ziua e mohorâtă, întunecată, de ieri am lăsat niște treburi neterminate, ce necesită a fi rezolvate neapărat astăzi, la care se mai adaugă și datoriile zilei în curs, deja pornim cu o vibrație joasă și parcă ne vine să ne ducem mai degrabă înapoi în pat, decât să ne pornim în călătoria acestei zile. Dacă mai primim și o veste nu tocmai agreabilă pentru noi, deja coctailul de substanțe chimice din creierul nostru ne dă o stare de oboseală și cu vibrație foarte scăzută.

Adrenalina este un hormon ce are legătură cu strămoșii noștri și care ne aduce în trei stări, în funcție de stimulul extern, atunci când corpul percepe un pericol apropiat. Astfel putem intra în starea de a lupta cu dușmanul (cum făceau strămoșii când erau amenințați de un alt trib, de exemplu) sau putem să o luăm la fugă și să sperăm că ne vom salva din acea situație, ceea ce azi se traduce prin a evita situația. A treia stare se referă la a îngheța, sperând că „„ursul” ne va crede morți și va pleca de lângă noi.

Împreună cu acest hormon se aliază și un al doilea, numit Cortizol, un hormon al streuslui, ce ne menține în starea de alertă și concentrare în momentul prezent. Dacă avem o cantitate mică de cortizol ne vom simți iritați, vom avea regrete, frustrare sau vom simți o teamă de ceva ce nu putem gestiona. O cantitate mare de cortizol ne aduce într-o stare de furie, spaimă, disperare pe care nu știm cum să o gestionăm. O doză echilibrată din acest hormon ne ajută să ne concentrăm și să acționăm atunci când ne confruntăm cu o provocare.

 

 

Ca și reacție a organismului, atunci când îl lăsăm o perioadă constantă și prelungită în cantitate ridicată de cortizol, vor apărea diferite afecțiuni:

·      declanșare și evoluție a cancerului
·      evoluția bolilor autoimune (artrita, Sida, lupus, boala Graves)
·      deficiențe ale sistemului imunitar
·      evoluția sclerozei multiple și a altor afecțiuni neurodegenerative
·      valori ridicate ale colesterolului
·      hipertensiune (doze ridicate de adrenalină, norepinefrină, cortizol ce pot determina împreună o presiune ridicată a sângelui)
·      îmbătrânire prematură (riduri, albire păr, micșorare creier)
·      pierderea memoriei
·      declanșarea diabetului.

            Când cei doi hormoni se combină, creierul este învăluit într-o ceață ce îl blochează.

Astfel creierul nu mai acționează coerent și rațional.

 

           Trăind permanent în această stare intrăm în acomodare și creirul luptă permanent să își revină la starea normală de funcționare. Îl putem ajuta și noi, dacă conștientizăm că pericolul nu e real sau atât de mare pe cât îl perecepem.

           Când te afli într-o situație de stres major, oprește-te, respiră profund și vezi dacă e chiar atât de mare pericolul pe cât creierul a semnalat la primul impact.

Pune-ți întrebarea: „Chiar merită atâta consum?”

Dacă poți, ieși la o mică plimbare, fie chiar și câțiva pași în afara zonei de conflict, sau scrie pe o hârtie ceea ce ai vrea să verbalizezi în acea clipă. Apoi citește ce ai scris. Cu siguranță, creirul va percepe altfel situația când vei citi  acele rânduri și va realiza că nu este atât de negru pe cât pare. Dacă ai suficient curaj vorbește cu o persoană neutră despre situație și verbalizând vei descărca acel cortziol, iar când vei primi răspuns de la cealaltă persoana s-ar putea să realziezi că percepția ta a fost influențată de trăirile perosnale și pericolul să nu fie atât de mare pe cât îl simți tu.

           La polul opus se află hormonii ce ne aduc o stare de bine: dopamina, norepinefrina, oxitocina.

Dopamina este hormonul recompensei. Dacă fac x voi obține y. Astfel creierul este motivat să realizeze pașii pentru a ajunge la recompensa promisă. De asemenea, generează dorința de a repeta experiența pentru a obține din nou recompensa. Este un hormon necesar în procesul  învățării, pentru trasarea căilor neuronale, crearea structurilor comportamentale.  Dopamina este necesară și în reglarea motorie. Lipsa dopaminei duce la sindromul Parkinson sau alte afecțiuni motorii. Un consum constant de substanțe nocive pentru creier (nicotină, alcool, droguri) pot produce deteriorări permanente în receptarea dopaminei, prin stimularea lor excesivă, ducând la reducerea efectului pozitiv al dopaminei asupra corpului.

Norepinefrina (noradrenalina) poate declanșa sentimente de alertă, atac și recompensă. Nivelul ei crește în timpul exercițiilor fizice și al râsului. Crește rata de bătaie a inimii și fluxul de sânge pentru a supraviețui unei amenințări, dar generează și interes și intensitate.

Oxitocina este hormonul implicat în încredere, atașament. Cu ajutorul lui ne îndrăgostim, putem menține relațiile de durată, să creăm sentimentul de atașament în relațiile copii-părinți, să empatizăm și să fim generoși, dar să ne creștem și stima de sine. 

 

 Pentru a-ți stimula secreția acestor hormoni, poți  alege una din următoarele acțiuni:

·      somn

·      meditație sau odihnă în stare de veghe

·      exerciții fizice

·      doze de râs

·      crearea de conexiuni.

 

Bibliografie: Creierul activ, Scott G. Halford