29.01.2021
Un bobocel de trandafir
Într-o dimineață de februarie, când cerul era senin și totul părea că
vestește primăvara, mă hotărâi să dau o raită prin natură.
Veselă, cu soarele așezat pe față, cu un zâmbet larg până la urechi, mă
pornii hai-hui pe străzile orașului ce se odihnea încă. Era duminică și lumea
dormita până mai târziu.
În traseul meu, mă întâlnii cu un bobocel de trandafir ce privea semeț la
soare și se alinta și el la razele sale darnice. Mă întrebai „Dar când ai
răsărit? Trec destul de des pe aici și nu te-am zărit!!!”
„Ehehe... de mai bine de o săptămână mă strădui să vestesc primăvara. Se
pare că baba iarnă își leapădă cojoacele mai devreme anul acesta!”
„Ăăăăă, cred că mi se trage de la prea mult stat în casă, am început să aud
voci. Hmmm...”
„Nu, nu, sunt eu, bobocelul de trandafir. Te uiți la mine chiar acum!
(zâmbi acesta zglobiu)
Ei bine, după ce mă frecai cu sârg la ochi, mă luminai la față și îi zâmbi
înapoi.
„Mă bucur pentru tine micuțule, dar oare nu te-ai grăbit? Care va fi soarta
ta dacă va veni un alt val de frig?”
„Ce mai contează!? Eu mă bucur de acest moment! Dacă eu voi cădea, un alt
frățior de-al meu va veni mai târziu să mă înlocuiască. Și uite așa vom roti
iar, și iar, ciclurile vieții”
„Adevărat grăiești! Pot să imortalizez acest moment pentru mine și
prietenii mei?”
„Desigur!” (se grăbi să răspundă zâmbărețul bobocel)
În acea zi m-am gândit toată ziua la el, și așa cum îi spusesem, am
împărtășit bucuria vederii sale cu toți prietenii mei.
Dar, cum spuneam, ne găseam în luna februarie. Au trebuit să treacă doar
vreo 2 zile ca vremea să se zburlească iar și să mă trezesc cu zăpadă peste tot
locul. Speriată, mă gândii la bobocel și fugi val vârtej să-l văd. Era îmbrăcat
cu o căciuliță de zăpadă, dar el tot așa zâmbea. M-a uimit nespus!
„Cum poți să zâmbești? Mie mi-au înghețat mâinile și sunt încotoșmănată
până la urechi!”
„Nu-i nimic, pentru mine e o bucurie pentru că am reușit să dăruiesc prin
scurta mea prezență, o bucurie imensă, atâtor perechi de ochi și de suflete!
Amintește-ți discuția noastră de acum 2 zile, când îți spuneam că un alt
frățior de-al meu va veni să îmi iau locul, cu aceeași bucurie și misiune, de a
face planeta albastră mai fericită!”
Uimită m-am întors acasă, gândindu-mă la aceste vorbe...
Aștept cu nerăbdare dezghețarea naturii, și primăvara ce bate la ușă când
mă voi întâlni cu frățiorii săi mai mici!
