duminică, 8 august 2021

Paste cu pesto (100% vegan)

 

Paste fără gluten și pesto vegan

Așa cum spuneam într-un articol precedent, după ce am strecurat laptele de soia (nemodificată genetic) am rămas cu o mână de soia. Astfel m-am gândit să pregătesc o masă de seară ușoară, fără gluten sau lactate.

   Din soia am făcut pesto. Nu aveam în casă ingredientele clasice ale rețetei, însă după ce am citit câteva rețete am improvizat cu ce aveam: restul de soia, 5 căței de usturoi, câteva frunze de busuioc. 


Le-am pus în minirobot (îl folosesc atunci când am cantități mici), am adăugat peste ele sare, piper, curry, ulei de migdale, după ochi. (nu obișnuiesc să măsor), un pic din laptele rămas. 

Le-am dat 5 minute la viteză până a rezultat o textură cremoasă.


Între timp am pus la fiert pastele de năut, cca 7-8 min. Le-am strecurat și le-am clătit cu apă rece.






La final le-am pus într-un vas și am adus un borcan de ketchup din productia de vara trecută. Mai am doar câteva borcane și au fost un deliciu. 



Pentru aspect am adăugat niște măsline ce erau prin frigider. De obicei am măsline în casă.

E Voila!




Poftă bună!


Înghețată de caise congelate

 Astăzi m-am gândit cum să fac să consum și eu o înghețată, deși nu sunt mare fan, dar când vezi pe toată lumea în jurul tău consumând, parca îți vine chef.



  Cum nu mai consum lactate din noiembrie 2020, m-am pus să prepar lapte vegetal. Am înmuiat câteva ore soia nemodificată genetic, apoi cu puțină apă și  esență de vanilie, am pus în aparatul de făcut lapte vegetal.



După 20 de min l-am strecurat și mă gândesc să încerc mai târziu și un pesto vegan.





  Am scos din congelator o porție de caise congelate.



Le-am adăugat în Blender. Peste el am turnat ceva lapte fierbinte ca să se dezghețe mai repede caisele, atât cât să le pot blendui. Am pus un pic de esență de vanilie, câteva picături de ulei esențial de lămâie și le-am blenduit.




  Pasta obținută am turnat-o în pahare de unică folosință și le-am pus la congelator.




   După o oră am obținut delicioasa înghețată de caise, făcută în casă, fără lapte, fără zahăr.

Bon apetit!