Să tot fie vreo 11 ani de când ne petrecem concediul în Agapia. Mereu revenim cu mare bucurie în zonă. Au fost vreo 2-3 dăți când am avut parte de câteva zile ploioase în perioada de concediu. Dar nu-i nimic. Agapia este la fel de frumoasă.
Ieri mă plimbam cu soțul în zona mânăstirii și își amintea cum la una din căsuțele de măicuțe își petrecuse mare parte din copilărie. Recunosc că m-au fascinat poveștile din copilăria sa, legate de această zonă. Astăzi, din păcate, casa părea abandonată. Nu era zare să miște ceva în curte. Noroc cu amintirile măicuței din copilărie, ce le povestise că în camera de la stradă își petrecuse și Ionel Teodoreanu verile, iar sub acel acoperiș luase naștere "La Medeleni".
Poate ar fi fost potrivit ca această casă să fie cumva consemnată în istoria locului, măcar printr-o plăcuță atârnată de gard, în care să se amintească acest moment.
De asemenea am remarcat că Mânăstirea a reușit să refacă curtea interioară, drumul către cimitir, continuând cu reabilitarea caselor de măicuțe din fața mânăstirii, păstrând specificul zonei. Dacă s-ar lua arhitectura locală și multitudinea de flori ce împodobesc casele măicuțelor, ar dispărea farmecul Agapiei.
Totuși au început să apară și construcții noi pe drumul către Agapia veche, ce nu mai au nimic din specificul zonei. Sunt moderne și aduc un aer de oraș.
Ceea ce îmi lipsește este posibilitatea de a fi cazați în imediata vecinătate a mânăstirii. Măicuțele nu mai au voie să găzduiască, iar singura noastră șansă de a ne trezi cu slujba, de a auzi cântecul de la ceasul bisericii în armoniile Baladei lui Ciprian Porumbescu, de a ne bucura ochii și urechile cu interiorul pictat de Nicolae Grigorescu și cântările duioase ce răsună din altar la slujbele de seară și de dimineață, de a trăi viața mânăstirii cât mai aproape, a fost închisă. Hotelul Brd, care era la 500 de metri de mânăstire și-a închis porțile de anul trecut, fiind pus în vânzare. Nu știm dacă îl va lua cineva, dacă v-a mai funcționa.
Cea mai apropiată pensiune de mânăstire este la peste 2 km distanță, dar nu mai are același farmec. Seara nu ne permitem să ne plimbăm până la mânăstire sau până la izvor, așa cum făceam în anii trecuți.
Un alt mare deficit al zonei, pe care l-am resimțit în acest an, fiind însoțiți de tata, a fost lipsa unui restaurant. Dacă în toți acești ani noi doi ne-am descurcat doar cu salate, acum tata simte nevoia măcar a unui prânz cald.
Ieri, fiind abia ajunși, ne-am interesat la pensiunea de lângă noi dacă restaurantul e funcțional și pentru exterior. Ni s-a spus de la recepție că da, fiind invitați să venim oricând poftim. Astăzi, coborând de la Agapia veche, am ajuns la cazare și l-am luat pe tata să îl duc la prânz. Cum am intrat în curte ne-a luat o ospătară că nu au personal la bucătărie și că ne poftește afară. Mi-a picat fața. Singura variantă mai apropiată și care știam ca funcționează sigur a fost Pensiunea Văratec. Am urcat în mașină, am luat-o prin Filioara, pentru că drumul prin pădure e mai fain dar e închis circulației fiind rupt în multe locur, iar în 15 minute eram acolo. Am mâncat câte o ciorba de hribi, deliciul și specificul restaurantului, a zonei.
Ca urmare, sper ca într-un viitor apropiat să se reabiliteze hotelul Brd, să fie repus pe picioare și restaurantul, astfel încât atunci când vii de la o drumeție să poți servi o masă caldă dacă simți nevoia, sau chiar să ai unde poposi o noapte, dacă vrei să rămâi aproape de atmosfera monahală.
Agapia e locul unde te poți reconecta cu natura, cu rădăcinile simplității și frumosului, fără semnal la telefon, fără internet, doar tu și Dumnezeu.
 |
| Mânăstirea Agapia Veche |
