marți, 18 octombrie 2016

Veliko Tarnovo – cetatea Tsarevets

18.10.2016
Marti, Vaslui

Veliko Tarnovo – Silver Yantra
(partea a doua)

            Dimineața pe terasa camerei de hotel, cu soarele care te încălzea și cu o priveliște plăcută, a trecut mai repede decât aș fi dorit, întrucât trebuia să ne pornim spre Teatrul Muzical “Konstantin Kisimov” unde se desfășura concursul. 



Ajunși aici am așteptat un pic să vedem ce se întâmplă. Au început să apară concurenții, pâlcuri – pâlcuri, iar Claudiu a început să fie asaltat, pupat și îmbrățișat de concurenții care îl cunoșteau.



Așa au început conversațiile în limba bulgară, pe care soțul meu a prins-o destul de repede anul trecut și perfecționându-se până în prezent, având atuul de a cunoaște limba rusă, care este baza limbilor slavo-rusofone. Eu, eram cam pierdută în decor, întrucât nu înțelegeam o boabă. E tare ciudat să nu știi ce se vorbește lângă tine!
            După aproximativ o oră și ceva de mișcări de trupe, ne-am retras să vizităm din nou orașul. Ne-am pierdut pe străzile înguste, care ba coborau, ba urcau.









 Ceea ce am putut remarca, acolo este faptul că nu au curțile generoase de la noi, din partea de sud-est a României, ci mai mult ca cele din Transilvania, înghesuite una în alta și cu intrarea din stradă.
            







Am găsit și două biserici în drumeția noastră. Prima era de la 1836. Aici am găsit o doamnă care ne-a primit cu brațele deschise și a schimbat câteva informații cu Claudiu, destul de dificil, întrucât aici se foloseau și termeni bisericești, pe care nu îi întâlnești într-o discuție obișnuită. Ceea ce mi s-a părut ciudat, faptul că am aprins lumânări în interiorul bisericii, în fața altarului pentru vii, iar undeva în stânga lateral, într-un loc amenajat destul de diferit și rustic, pentru adormiți. Adică, la baza unei cruci cu Iisus crucificat se găsea o tavă mai lată plină cu nisip. În acel nisip se puneau lumânările. Pe de altă parte, vechimea locului respira prin toți porii. Zugrăveala era căzută și îmbâcsită de vreme, pe jos erau covoarele acelea vechi cusute la război, pe care la noi nu le mai întâlnești (totul fiind cu gresie, marmură sau mochetat). Cafasul (balconul în care cântă corul într-o biserică) se întindea de jur – împrejur, cu o formă ondulată, acoperind aproape 1/3 din tavan. La noi sunt mult mai mici și de o formă dreaptă, dreptunghiulară, amplasate doar deasupra intrării în biserică. În cea de a doua biserică, o altă doamnă drăguță, dar mai puțin guralivă, ne-a prezentat interiorul. Aceleași caracteristici, ca și la precedenta. Aici doamna ne-a intonat un tropar, iar Claudiu a cântat “HRISTOS A INVIAT” în limba română.
            Forma reliefului destul de înclinată, și cu străduțele foarte înguste au dezvăluit că numărul mașinilor din acea zonă a orașului, era destul de limitat. Am văzut câteva mâțe, dar nici un câine. De altfel, mâțele sunt atât de populare, încât nu deranjează pe nimeni dacă intră într-un magazin, atunci când ușa este lăsată deschisă. La o intersecție de străduțe am găsit și o statuie a unui cetățean, pe care nu te-ai fi așteptat să o întâlnești în acel loc.














            Între orele 14:00 – 16:30 s-a desfășurat prima parte a concursului, în care s-a interpretat o piesă în limba natală. Astfel am auzit limba bulgară la greu, pe ici-colo, limba română, de la reprezentanta din România dar și de la cele din Chișinău,  italiană, malteză sau engleză. Chiar și maghiară, la un moment dat, de la o interpretă din Ungaria. Ceea ce a fost de remarcat, că aici piesele sunt în procent de 80% la fel de minore, ca cele interpretate în festivalurile de acasă, încât apariția unei piese ritmate era chiar o gură de aer binevenită, o rupere de ritm. Juriul a fost compus din 5 membrii, ce au vizionat concurenții de la balconul sălii de teatru.
            După prima rundă ne-am îndreptat către sala de mese. Apoi am coborât către o altă zonă, nevizitată, a orașului. Aici am descoperit un muzeu, o universitate, dacă am înțeles noi bine și am ajuns până aproape de zona unde era accesul către cetate.









La ora 18:30 a fost ceremonia de deschidere, care s-a făcut cu stegulețe ale țărilor reprezentante și cu un moment artistic cum ar fi la noi imnul festivalului. Partea a doua a concuruslui a avut loc între orele 19:00-22:00.

deschidere




Imediat după aceea am fost îmbarcați în două autocare și am fost duși către dealul Tzarevets, unde este situată cetatea. Am ajuns lângă o catedrală impunătoare, iar undeva în spatele ei am intrat într-o clădire cu o terasă, unde erau așezate circa 50-60 de scaune. 



Într-o beznă totală, nici nu ne puteam imagina ce va urma. Gazda noastră ne-a spus în limba bulgară, apoi ni s-a tradus în limba engleză ceea ce urma să se întâmple. Astfel am aflat că Veliko Târnovo a fost capitala medievală a Bulgariei în perioada secolelor XII-XIV, ulterior mutându-se la Sofia. Datorită frumuseții și maiestățiii sale a fost numită de către contemporanii săi „Oraș regal protejat de Dumnezeu”, “Regele orașelor”, “Al doilea Constantinopol”, “A treia Romă”. Orașul a fost situat pe patru dealuri fortificate cu ziduri puternice Tsarevets, Trapezitsa, Momina krepost și în poalele lor, pe malurile râului Yantra, de unde și-a luat denumirea și festivalul.
Pe cetatea principală (Tsarevets) se afla palatul țarilor bulgari și patriarhiei bulgare, aproximativ 500 de case, 23 de biserici și 4 mânăstiri. Spectacolul de lumini și culoare ce a urmat reprezintă atracția unică ce a devenit emblema orașului. Muzică dramatică, lumini colorate, fulgere, raze de laser și sunet de clopote, sunt sincronizate într-un mod unic de a spune și povesti istoria Bulgariei. Pătrunderea în această lume mistică ne poartă de-a lungul secolelor, transmițând momentele de glorie și decădere, luptele cu inamicii, suferința oamenilor înrobiți și entuziasmul lor de eliberare.
După această prezentare s-a auzit vocea ce făcea introducerea în limba engleză. Apoi a început spectacolul de lumină și culoare care a lăsat întreaga asitență cu gurile căscate. 



deschiderea in limba engleza


La început încercam toți să filmăm cu telefoanele, dar ne-am potolit imediat, întrucât fără o cameră profesională nu ai ce să faci acolo. După 20 de minute ne-am retras plini de admirație pentru ce au putut să realizeze și cum au reușit să dea viață unui loc istoric. 

Veliko Tarnovo - spectacol de lumina si culoare

Chiar și italienii și maltezii, care sunt mai umblați prin lume, nu au mai întâlnit ceva asemănător, rămânând fără grai. Fiind curioasă cum aș putea revedea acel loc, am descoperit la hotel în pliantele primite dar pe care nu le răsfoisem, că spectacolul este difuzat pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile meteorologice și poate fi vizionat gratuit în zilele de sărbătoare națională și în zilele sărbătorii orașului (23 martie cf. internet). În rest se poate face rezervare la numărul de telefon 0885080865 și la site-ul Agenției Municipale de turism Tsarevgrad Tarnov: www.velikoturnovo.info. Condiția necesară este de a se forma un grup de oameni, întrucât nu pot porni o întreagă aparatură pentru 2-3 spectatori.
Seara s-a încheiat triumfător și ne-a dat mult de gândit.

Va urma…


joi, 6 octombrie 2016

Veliko Tarnovo - sosire si acomodare

06.10.2016

Veliko Târnovo – Silver Yantra
(partea 1)

            Ne-am pornit pe la prânz din București spre vama bulgărească Ruse. Eram un pic speriată de poveștile legate de poliția rutieră din Bulgaria, de basmele că din tufișuri răsar tot felul de indivizi rău intenționați și multe alte bazaconii.

            De la București la Giurgiu am făcut cam o oră și jumătate, întrucât am traversat orașul de la Mogoșoaia spre centru și apoi pe Șoseaua Giurgiului. Oricum e de preferat să o iei prin oraș, dacă nu este o oră de vârf, întrucât pe centură este foarte aglomerat și stai pe loc în trafic intens. Poate după ce se va dubla centura Bucureștiului, va fi o altă istorie, dar până atunci, e de evitat.

            Am trecut peste Neajlov și ne-am amintit de bătălia de la Călugăreni, în care oastea munteană condusă de Mihai Viteazul a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Pașa, care intenționa să transforme Țara Românească în pașalâc. Alegerea strategică a terenului de la sud de Călugăreni, împădurit și mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, a favorizat un rezultat favorabil pentru oastea românească.


            În cele din urmă am ajuns la graniță. O domniță drăguță ne-a zâmbit, ne-a cerut 13 lei taxa podului de peste Dunăre și ne-a urat vacanță plăcută în Veliko Târnovo. După ce am trecut podul pe care se lucra pe alocuri, am stat cam 30 de minute la vamă, unde s-a făcut controlul actelor. Aici un alt moment de emoție. Cu două zile înainte ne-am agitat foarte tare pentru că mașina nu era pe numele  nostru și auzisem de necesitatea unei procuri sau contract de comodat. Dar totul a fost simplu și fără întrebări. E adevărat că întrebasem și telefonic despre condiții și am fost informați că nu trebuie decât actele mașinii pentru că ambele țări sunt în Uniunea Europeană.
            După vamă am oprit pentru procurarea vignietei bulgărești și am purces la drum. Initial am mers prudent pentru că știam de restricțiile de viteză și că ești sancționat dacă le încalci, fie și cu numai un kilometru peste limita legală. Când am văzut că sunt mașini de-ale lor care gonesc, ne-am ținut și  noi după ele. Ce e drept, în unele localități există suspendate deasupra străzii camere de radar în ambele sensuri și toată lumea încetinește în acele zone, iar înainte de localitate este și anunțată existența lor. Ce e interesant, că desi am tranzitat și zone cu limite de oraș, totuși nu au fost foarte multe, circulându-se mult în exteriorul orașelor.
       



     Pe la orele 16 am intrat în Veliko Târnovo. Aici am dat de o mare problemă: lipsa locurilor de parcare. Acolo nu merge ca la noi, mai sui pe trotuar sau parchezi chiar dacă nu este un loc amenajat, că merge și așa. În plus toate parcările sunt taxabile, ceva de genul 1 SMS = 1 leva = 1 oră. Dar nu am înțeles de la început care era treaba și am avut noroc să nu ne ridice mașina cât timp am căutat hotelul și ne-am preluat camera, situate într-un hotel ce avea o intrare ca în scara unui bloc, în linie cu magazinele, încât ne-a scăpat firma când am trecut cu mașina pe lângă el. Cam o oră ne-a luat foiala până ce ne-am elucidat ce și cum stă treaba și am lăsat mașina într-o parcare din spatele hotelului, având noroc să găsim și acel locușor, spațiul nefiind prea generos.
            Ne-am pornit înspre centru să găsim un loc unde puteam să mâncăm. În apropeiere de noi am găsit o terasă unde am beneficiat și de WI-FI pentru a anunța acasă că suntem bine și ne-am cazat. Am servit fiecare câte un fel de mâncare, gustos dar cam gras, de la sosul de smântână. Bineînțeles că nu am ratat faimosul lor nectar de piersici, pe care l-am găsit și în Vama Veche, la Cherhana.


            Cu burțile pline ne-am pornit spre descoperirea orașului. Fiind cazați în centrul turistic am pornit-o pe strada principală, pe lângă magazine, spre zona pietonală, unde sunt fel de fel de magazine de suveniruri, unde am găsit de la produse alimentare pe bază de trandafir, la săpunuri și cosmetice cu același conținut și până la tot felul de obiecte de artizanat ca la noi (ceramică, macrameuri, sticlă lucrată manual și alte obiecte handmade). Ceea ce este de remarcat, faptul că au un puternic simț al negoțului, ceea ce la români lipsește cu desăvârșire. Știu cum să se promoveze și cum să se vândă. Știu să valorifice orice. Inscripțiile magazinelor sunt în limba națională, dar și în cea de circulație internațională, engleza. Comercianții pot, în procent de 90% să comunice cu tine în limba engleză. Amabilitatea, zâmbetul și atmosfera te îmbie la cumpărături. 






Chiar și atelierele meșteșugărești sunt printre ele și poți vedea meșterii lucrând. Seara e totul luminat și plin de culoare. Orașul e într-o vale, fiind înconjurat de dealuri și casele fiind terasate ca un amfiteatru, de jur-împrejur. 






Mirela, Claudiu si Rumiana Nacheva, gazda noastră
               După ce ne-am plimbat, am urcat spre locul unde eram așteptați de organizatorul principal al Festivalului International de Muzică pentru Tineri Silver Yantra, aflat la cea de a 14-a ediție. Am servit și acolo tot ceva specific bucătăriei lor. Masa a fost servită zilnic la același restaurant (prânz și cină), unde sortimentele au fost diversificate și completate cu un desert la fiecare masa. Am remarcat că la felul doi se aduce întâi salata și apoi mâncarea, dacă se cere salată. La noi se aduc împreună. Și chiar dacă le aduceau împreună îți așezau salata în față și mâncarea alături. La noi este invers.
Am avut parte si de un program artistic:


                                        Duet                                                    program artistic

               După încă o tură în centru am revenit în cameră unde abia așteptam să fac un duș, că eram venită de pe drum. O altă remarcă, nu aveau cadă la duș, apa curgând direct pe gresie, dar neinundând camera. Partea proastă că după ce se scurgea apa rămânea ud ceva timp până se zvânta locul. Atunci m-am felicitat că am pus și papuci la pachet, ceea ce nu prea obișnuiesc în țară.


             


















     ***  Sfarsitul primei părți