Bled - două zile de mers cu mașina România, București - Slovenia, Bled

Bled - Un oraș de poveste

În această vară tumultoasă, am avut parte de o experiență minunată, cu ocazia unui festival de muzică pentru copii.
Istoria a început în 2016, când organizatorul principal al festivalului (Sandi Vovk) i-a propus soțului să participe ca membru al juriului în cadrul festivalului său,

„Microfonul de aur” sau „Bled Golden Microphone”.

În 17 iulie am pornit în aventură, însoțiți de una din participantele în concurs, Adda Arsintioaia, împreună cu tatăl ei.

Drumul a fost foarte lung. Am parcurs România (din București spre Drobeta Turnu Severin) apoi am urcat spre Serbia și am traversat Belgradul. Apoi am intrat în Croația și am înaintat până în capitală, la Zagreb, unde am înnoptat. Am plecat la 8 dimineața și am ajuns la 12 noaptea. Norocul nostru că am avut cu noi un șofer profesionist, care ne-a făcut drumul destul de ușor, lăsându-ne să ne bucurăm de peisaje. 

Când am ajuns în centru am exclamat un mare „WAU!”. Totul era impunător: clădiri, lumini, activitatea intensă la acea oră. 

 După ce ne-am învârtit un pic prin zonă am cules niște informații despre cazare și ne-am îndreptat spre una din opțiunile care ni s-au părut mai ok.

Nimic wau la cazare, la prețul pe care l-am plătit și stelele hotelului, ne așteptam la mai mult. Adică la noi un astfel de hotel este cotat cu 1-2 stele. Aici avea 3 dar condițiile erau ca la 2. În fine, ne-am făcut comozi și am mai coborât la terasa de peste drum să ne răcorim cu o bere croată.

 Noaptea a trecut destul de repede, iar dimineață ne-am coborât iar spre centru, să vedem și fața de zi a orașului.
Clădirile destul de impunătoare ca și arhitectură, însă parcă nu mai era nimic așa wau. Viața de noapte era înlocuită acum de o calmitate și o zi simplă și banală într-o capitală europeană, cu agitația străzii, turiști, suveniruri, buticuri, etc.
Cel mai mult ne-a impresionat biserica mare din centru.

Ne-am oprit la un restaurant, unde am servit micul dejun. Am ales o supă de ceapă, care e o specialitate franțuzească dealtfel, dar care mi s-a părut cea mai genială supă pe care am mâncat-o vreodată. Soțul a ales o supă de roșii, gustoasă de asemenea, dar parcă nu o bătea pe a mea.
Cele 3 feluri de supă aleasă:

supă franțuzească

Ne-am pornit spre Bled, ultima noastră oprire. Am ajuns undeva în cursul după-amiezii. I-am lăsat pe ai noștri dragi însoțitori la cazare și apoi am pornit să o căutăm pe a noastră. Ne-a luat ceva (vreo 20 minute) până ce am găsit-o. Apoi am descoperit cât de simplu era de ajuns, dar așa este când ești într-un oraș străin și nu ești învățat cu felul de semnalizare al străzilor, locațiilor, etc.
Ne-am bucurat să constatăm că eram la doi pași de un lac, dar și de sala de spectacole. Am salutat minunatele noastre gazde și apoi am ieșit să ne plimbăm și să descoperim zona. Ne-am bucurat în plimbarea noastră și de cele două surori Crăescu, pline de veselie și optimism.

Seara a fost splendidă, iar gândurile pline de curiozitatea de a descoperi ce se află în coama dealului, sau în mijlocul lacului, ne-a adus repede pe aripile somnului. Bineînțeles și oboseala drumului și-a spus cuvântul în această ecuație.

Până mâine vă las să vă bucurați de aceste imagini, culese în primele 2 zile.


Serbia, de-a lungul Dunării

Tunel în Serbia

Zlatna Pahulja, Muntenegru

15.05.2017

Miercuri

Un alt festival, peste hotare

    În această iarnă, mai exact la finele lunii februarie, am avut bucuria de a fi invitați în cadrul celui de-al doilea festival internațional. 

De data aceasta, Sandi Vovk a fost cel care ne-a facilitat invitația.

Am mers împreună cu Olivia Alexandru, concurenta din partea României. Bineînțeles că ne-a însoțit și mama ei, Raluca, dar și un bun tovarăs, coleg al echipei CBMedia, și anume, Mircea Popescu.

     

    

 Drumul a durat cam 6 ore, din care Mircea a condus mai bine de trei sferturi de drum, iar finalul l-am făcut eu. Inițial am avut emoții la graniță, dar apoi am văzut că totul e ok, așa că ne-am relaxat. Era o ciudățenie. Cu 2-3 zile înainte de plecare s-a făcut procura în cursul dimineții, iar după-amiază am aflat că fără un pașaport valabil minim 6 luni, după data ieșirii din țară, avem probleme cu Olivia. Așa că după amiază s-a făcut și pașaportul în regim de urgență, și normal, datele s-au schimbat. Dar doar la una din vămi ni s-a cerut procura. În rest nu a interesant pe nimeni. 

 Peisajul a fost minunat pe tot drumul, variind de la șes la deal, ca în final să ajungem în zona montană. Ce a fost mai bizar, cu cât ne apropiam de Muntenegru, cu atât circulația rutieră era mai haotică, iar pietonii circulau și mai anapoda. În Novi Pazar am avut și un..., nici nu știu cum să numesc momentul. Efectiv, o femeie la vreo 50-60 de ani, mi s-a urcat aproape pe capotă. Deci nu te-ai fi putut gândi că văzând mașina lângă piciorul ei, să iasă în fața ei. brrr ... Mașinile intrau și ieșeau din trafic fără să semnalizeze. Trebuia să ghicești ce intenție are fiecare. Ca și parc auto, parcă eram undeva înapoi în timp. Mașini dinainte de anii 90. Rar vedeai una mai de 2000. Iar una de după 2010, nu știu dacă am avut ocazia să văd mai mult de 10 bucăți. Tot cam de aici am remarcat schimbarea decorului, femeile cu basmaua pe cap, și geamiile la tot locul. 

       Granița cu Muntenegru a fost undeva între munți, ca și cum ai trece prin Cheile Bicazului și la un moment dat apare ghereta cu polițiștii, pe post de graniță. Interesant, că acest festival este foarte cunoscut la nivel de țară, iar când au auzit încotro ne îndreptăm, au zâmbit și ne-au urat noroc. 

     

  Am găsit destul de repede locul unde eram cazați. Ce ne-a surprins, faptul că la ei se fuma în recepție, unde era și restaurant. La primirea camerelor am fost din nou surprinși. Acestea nu erau încălzite. Așadar am avut 2 nopți friguroase. Lor li se părea ceva normal.

        Am luat masa și apoi am ieșit în recunoaștere. De la cazare până în centru au fost cam 3 km, pe care i-am făcut pe jos, ca o plimbare.

         

Rozaje e un orășel micuț, de munte, cu un centru pe măsură. Am parcurs repede centrul. Am remarcat că există o singură biserică de rit ortodox, cu un micuț cimitir. Restul erau geamii. De asemenea, așezarea era terasată, asemănător cu cea din Veliko Târnovo, dar nu la fel de spectaculoasă ca acolo. 

Am intrat să vedem și o cafenea de-a lor. Și aici se fuma, normal. Totuși, capuccino-ul, cafeaua și ceaiul au fost aromate. De remarcat că băuturi alcoolice nu se serveau în cafenea. Nici măcar uzuala bere. Am putut comanda doar la hotel. 

Apoi ne-am îndreptat spre sală. Am avut ocazia să vedem concursul și gala celor din Muntenegru. Abia a doua zi a fost internațională, cu participarea a 13 țări. Deci un total de 14 țări. 

   

Primul lucru care ne-a lăsat cu gura căscată au fost decorurile. Parcă erai în pădure. Ne minunam și ne gândeam cum au fost ancorați acei brazi de 5 m. Sunetul și jocul de lumini au fost impecabile. Totodată, la partea de spectacol, și mă refer aici la momentele dintre concurenți, totul a fost la superlativ. La finalul galei a coborât un alpinist pe o frânghie, prin mijlocul scenei. A fost wau. Pe ecranul din spatele scenei a rulat între imaginile din scenă, imagini montane din Muntenegru. 

      Seara a fost organizată o petrecere doar pentru participanții din Muntenegru. Ne-am retras la hotel și am mai petrecut vreo două ore în recepția-restaurantul hotelului. Când le-am sesizat că e prea frig și nu putem dormi, au venit cu un tun de căldură, care mi-a umplut camera de miros de butan, iar după ce l-au scos, cam la 15-20 de minute, se răcorise la loc. Ne-am tras plapuma în cap și asta a fost.

     Dimineața am constatat că ninsese și se așezase zăpada destul de bine. Totuși, drumul principal era foarte bine curățat. Am luat micul dejun și apoi am plecat la repetiții. Am aflat că prima parte, cu live-ul urma să înceapă la ora 13. Am revenit repede în camere, ne-am schimbat și am plecat la concurs. 

Pauza până la gală am petrecut-o la cumpărături, în singurul marchet din zonă, care era cam de mărimea unui magazin alimentar mai mare, de la noi. Seara la 19 eram înapoi la ală și am avut surpriza să constatăm că practic s-a repetat tot ce se cântase la prânz, doar că de această dată, s-a făcut playback. Festivitatea de premiere a fost la fel de frumoasă ca și cea din seara precedentă. 

Noi ne-am clasat pe locul al doilea, după Albania, și înainte de Bulgaria. Am cunoscut și o concurentă din Ungaria, care s-a împrietenit cu noi, datorită faptului că mama știa românește, fiind născută în România și căsătorită în Ungaria. Sandi Vovk a prezentat câteva premii, ce au constat într-o invitație la festivalul său „Microfonul de aur”, din Bled, Slovenia. Claudiu Bulete a dat și el câteva premii, ca și invitație în festivalul „Constelația Necunocută” din România.

       După gală toată lumea se poza cu toată lumea. 

Jasmina Hako, Bulgaria și Olivia Alexandru, România

  




Momente din gală

Ne-am întors direct la petrecere. Când am ajuns și am văzut band, ne gândeam ce fel de muzică o să fie. Nu credeam că vom sta mai mult de o oră-două. Dar surpriza a fost la fel de plăcută ca și festivalul. Cei mai tari muzicieni au întreținut seara cu muzică autentică, Nu s-a cântat decât în limba lor. Toți vorbeau numai sârbește. Nimeni nu știa engleza. Am avut noroc că aveam pe Claudiu vorbitor de limbă rusă și bulgară, iar un minim de vocabular îl învățase în ultimile 3 săptămâni, dinaintea concursului.

    Pot spune că sârbii știu să se distreze. Au dansat și cântat toată noaptea, la modul plăcut. Eu și Raluca am dansat de ne-au durut picioarele. Cei care mă cunosc, se vor mira, că în genere nu mă zbânțui la petrecerile din festivaluri. Dar aici nu aveai cum să stai pe scaun. La capitolul mâncare și băutură, totul era din abundență. Parcă eram un regiment, așa curgeau mâncărurile și băuturile. Aș putea spune că multă risipă. Însă totul a fost gustos. 

    Cred că pe la vreo 2 ne-am retras. De oboseala nici nu am mai simțit frigul din cameră. 

    

Petrecere adevarata

A doua zi, după ce am eliberat camerele, am luat micul dejun, ne-am dus la hotelul în care era cazat Sandi Vovk. Aici era altă situație. Am înțeles că avuseseră cald în camere, restaurantul era separat de recepție. Am petrecut cam o oră jumătate cu un ceai, o cafea. 

Apoi ne-am pornit spre țară. La întoarcere, am mers pe o altă rută, mai exact am trecut granița cu România prin Bulgaria. La plecare ieșisem pe la sârbi, prin Drobeta Turnu Severin. 

    Oricum, acasă am ajuns pe la vreo 22-23. eram epuizați. Asta deoarece, acum condusesem totul dintr-o bucată, pe când la dus fusesem din două bucăți, cu o noapte la Craiova. 



















Olivia Alexandru - Constantine, Constantine, Slatna Pajulia 2017

     Modul de organizare al festivalului, dar mai ales petrecere de după, sunt două atuuri pentru care se merită să revii la festivalul „Zlatna Pahulia” din Rojaze, Muntenegru.