lorelei77: ianuarie 2017

11.01.2017

Miercuri, 11:00, Vaslui

Ultima zi în Veliko Târnovo

Dupa 3 luni și jumătate, de când am vizitat Veliko Tarnovo, am găsit momentul să închei și această călătorie, ce se împarte în 4 articole, dar scrise în funcție de timpul disponibil. Recunosc că la ultima parte, m-am împotmolit la plăcuțele bilingve pe care le-am fotografiat si pe care a trebuit să le traduc cu google translate, introducând fiecare caracter bulgar din tastatura bulgară. Varianta a doua fiind în germană, am făcut o medie din traduceri și am tras o concluzie.

Dar ca să nu mai continui văicărelile, am să încep ziua a 4-a de ședere în Veliko Târnovo, duminică, 2 octombrie 2016.

Dimineața, grăbiți să ne adunăm la autocare, am sorbit iute ceaiul și am purces către centru. După ce ne-am strâns am pornit către cetatea Tzarevetz, pe care o vizitasem vizual prin spectacolul de lumini si sunet din prima seară.

Am debarcat la baza podului care face legătura între oraș și cetate. După 5-10 minute de organizare am dat drumu sesiunii de fotografii, selfie-uri și filmări mai mult sau mai puțin profesionale. Nu eram singurii vizitatori, am întâlnit și un grup de chinezi.

Întâlnim prima plăcuță chiar la intrarea străjuită de un leu pe un soclu de piatră, prin care suntem anunțați că intrarea principală a cetății Tzarevetz a fost formată din 3 porți amplasate succesiv. Prima poartă, cea dinaintea podului mobil, a fost restaurată în 1932.

La ultimul rând de porți, ce conduc în interiorul cetății, suntem întâmpinați de un spectacol rudimentar, dar care recunosc că mi-a captat atenția. Pentru a putea filma sau fotografia momentul trebuia să plătești 5 leva. Nu mi s-a părut necesar să fac acest gest, și am tras pe furiș o poză de la distanță. Recunosc, sunt vinovată!

Despre ce era vorba? Un spectacol de păpuși vorbitoare, a căror voce era redată de pe o bandă magnetică, animau atmosfera, întruchipând țarul cu soția, oameni de la curte și bufonul. Interesant faptul că exista și o versiune în limba română, care tocmai rula în momentul intrării n oastre pe poartă.

Într-un alt colț era un cal de lemn pe care te puteai urca și primeai o armură pentru a da bine în fotografie. Era aceași sumă, de 5 leva.

Se remarcă zidurile cetății destul de groase și bine conservate de vreme.

Pe o a doua tăbliță găsim informații legate de structura cetății: în secolele XII-XIV cetatea principală a orașului, Tzarevetz, era înconjurată de maluri înalte și tunuri de apărare. In interiorul ei s-au descoperit 22 de biserici medievale, bogat decorate cu fresce aparținând școlii de artă din Târnovo.

Tunurile de apărare:

Mergând spre vârful dealului, unde tronează impunătoarea catedrală, având hramul Înălțării Domnului, pe latura de vest a cetății, am întâlnit turnul de Vest, în care se putea urca pe niște scări, dar timpul fiind foarte scurt, a rămas pentru altă ocazie, vizitarea sa.

Am găsit chiar și o tăbliță în care ni se recomandau reguli de bună conduită, în interiorul cetății.

Deși restaurată și conservată cât mai autentic posibil, monumentele arhitecturale sunt pe alocuri deteriorate, ceea ce impune vizitatorilor să meargă cu atenție pe alei, pe scări, și să nu se abată de la aleile principale. Nu se recomandă mersul pe marginea zidurilor, putând constitui un pericol de surpare și de accident nedorit.

Aici avem o reprezentare a așezământului patriarhal din acea perioadă.

Pe drumul către catedrală întâlnim un grup de clopote, cele care se fac vinovate pentru bătăile de clopot ce se aud în timpul spectacolului de lumini și culoare.

După un șir de trepte, nu le-am numărat dar destule ca să îți taie respirația, am ajuns și la zidurile catedralei, pe care doresc să o vizitez cu nerăbdare, sperând să găsesc cine știe ce vestigii religioase, ale poporului bulgar.

Dar ... surpriză! Interiorul este mai mult un muzeu în gravură și pictură a istoriei acestei cetăți, și a poporului care a trecut prin războiul cu Imperiul Otoman. Coloanele înalte, lespezile de marmură, interiorul futurist, dau o senzație de altceva, decât de catedrală.

Nu am apucat să mă dumiresc prea bine de ceea ce reprezintă această mixtură, fiind anunțați că trebuie să coborâm degrabă în vale, pentru a purcede spre al doilea loc de vizitare.

Drumul duce către Arbanassi. Nu înțelesesem exact ce ar fi trebuit să vizităm, dar stau cuminte în autobuz și aștept să ajungem la destinație. Admir peisajul ce se derulează în fața mea. Remarc că ieșim din Veliko Târnovo și atunci îmi amintesc că în prima seara ni s-a prezentat din turnul unde am văzut spectacolul de lumini, undeva în stânga, locul numit Arbanassi.

După vreo 20 de minute de călătorie ajungem. Debarcăm și ne împărțim în grupuri. Ni se spune că vom vizita o casă. Unii se întreabă care e secretul, dacă are vrun scop, vreo semnificație acea casă. O luăm și noi după conducătorii grupului și după 5-10 minute de mers la pas ajungem la o clădire Muzeu.

Pe inscripția din fața casei suntem înștiințați că locul se numește „Casa Konstantsaliev”, fiind cel care a construit casa în secolul al XVII-lea, având o arhitectură interioară și exterioară ce o plasează pe un loc remarcabil în Arbanassi.

Atunci mă dumiresc eu, e un fel de Muzeul Satului la noi, numai că dacă la noi totul se desfășoară pe o suprafață de teren împrejmuit, aici totul se constituie într-o așezare pitorească, un mic sat medieval, având case muzeu, bisericuțe și restaurante cu locuri unde te poți caza.

O casă mare, cam cât un han ce este prevăzută și cu etaj.

Sălile sunt mari și decorațiunile interioare relevă modul de viață al acestei familii, din secolul XVII.

Dacă pe alocuri întâlnim interioare ce amintesc de casele din acea perioadă, din România, cum ar fi bucătăria, cămara,

altele îmi par desprinse de la curtea otomană, cu lavițe joase, covoare și perne de jur-împrejurul patului, tăvițe cu obiecte de servit ceaiul sau alte băuturi, în mijlocul patului, etc.

Totuși, pe pereți se remarcă icoane de rit ortodox, care reamintesc, alături de ștergarele ce par aduse de la noi, că poporul nostru a avut și el influența sa cu secole în urmă.

De remarcat lambriurile și ușile groase și grele, dar și tavanul îmbrăcat în lemn.

Camera copilului

Camera de meșteșuguri

Camera domnițelor

După ce am coborât, am găsit o încăpere joasă, undeva la parter, ce constituia un artizanat, cu fel de fel de suveniruri, de la mileuri, podoabe, carpete, costume populare, naționale, ș.a., ce semănau atât de mult cu tradiția noastră, de acasă.

Am lăsat în urmă muzeul și am luat-o la vale pe niște alei. Totul este construit din piatră masivă și are un aer impunător.

La întoarcere, am găsit și un magazin cu un alt fel de suveniruri, cum ar fi obiecte din perioada celui de-al doilea război mondial. Am găsit și o caschetă de război, de un auriu ce strălucea, atrăgându-ți atenția, dar care vorbea de vechimea sa. Soțul meu i-a făcut și o probă.

Ne-am reîntâlnit cu restul grupului, 90% din ei invadaseră o terasă în curtea interioară a unui han. Cu greu i-am urnit de la mese și ne-am pornit către autocare.

Am ajuns înapoi la Veliko Târnovo și ne-am răspândit cu toții către cazare, pentru că se simțea nevoia de odihnă. Nu am avut prea mult timp la dispoziție, pentru că la ora 15 era programată o conferință de presă, la Teatrul Muzical.

La conferință au participat membrii juriului și invitații speciali. Am făcut o sesiune de fotografii, neînțelegând prea multe din ceea ce se vorbea acolo.

Am revenit la cazare și ne-am pregătit de gală.

Deschiderea a avut loc la 18:30, cu recitalul laureatei de acum 10 ani a festivalului, fiind în prezent reprezentanta din partea Moldovei la Eurovizionul de la Stockholm din 2016, Lidia Isac.

Am avut onoarea de a sta împreună cu delegația Moldovei: Lidia Isac, Serghei Orlov, ambasadorul Moldovei la Sofia - Ștefan Gorda împreună cu soția sa.

Gala

Spectacolul a fost măreț, premiile din ce am înțeles eu nu au fost cu locurile 1, 2, 3 ci ca niște distincții, iar marele premiu, sau grand prix-ul cum a fost anunțat, a constat într-un cec oferit de o firmă sponsor.