Paste cu pesto (100% vegan)

 

Paste fără gluten și pesto vegan

Așa cum spuneam într-un articol precedent, după ce am strecurat laptele de soia (nemodificată genetic) am rămas cu o mână de soia. Astfel m-am gândit să pregătesc o masă de seară ușoară, fără gluten sau lactate.

   Din soia am făcut pesto. Nu aveam în casă ingredientele clasice ale rețetei, însă după ce am citit câteva rețete am improvizat cu ce aveam: restul de soia, 5 căței de usturoi, câteva frunze de busuioc. 

Le-am pus în minirobot (îl folosesc atunci când am cantități mici), am adăugat peste ele sare, piper, curry, ulei de migdale, după ochi. (nu obișnuiesc să măsor), un pic din laptele rămas. 

Le-am dat 5 minute la viteză până a rezultat o textură cremoasă.

Între timp am pus la fiert pastele de năut, cca 7-8 min. Le-am strecurat și le-am clătit cu apă rece.

La final le-am pus într-un vas și am adus un borcan de ketchup din productia de vara trecută. Mai am doar câteva borcane și au fost un deliciu. 

Pentru aspect am adăugat niște măsline ce erau prin frigider. De obicei am măsline în casă.

E Voila!

Poftă bună!

Înghețată de caise congelate

 Astăzi m-am gândit cum să fac să consum și eu o înghețată, deși nu sunt mare fan, dar când vezi pe toată lumea în jurul tău consumând, parca îți vine chef.

  Cum nu mai consum lactate din noiembrie 2020, m-am pus să prepar lapte vegetal. Am înmuiat câteva ore soia nemodificată genetic, apoi cu puțină apă și  esență de vanilie, am pus în aparatul de făcut lapte vegetal.

După 20 de min l-am strecurat și mă gândesc să încerc mai târziu și un pesto vegan.

  Am scos din congelator o porție de caise congelate.

Le-am adăugat în Blender. Peste el am turnat ceva lapte fierbinte ca să se dezghețe mai repede caisele, atât cât să le pot blendui. Am pus un pic de esență de vanilie, câteva picături de ulei esențial de lămâie și le-am blenduit.

  Pasta obținută am turnat-o în pahare de unică folosință și le-am pus la congelator.

   După o oră am obținut delicioasa înghețată de caise, făcută în casă, fără lapte, fără zahăr.

Bon apetit! 

  

Agapia, un colt de rai

 Să tot fie vreo 11 ani de când ne petrecem concediul în Agapia. Mereu revenim cu mare bucurie în zonă. Au fost vreo 2-3 dăți când am avut parte de câteva zile ploioase în perioada de concediu. Dar nu-i nimic. Agapia este la fel de frumoasă.

 Ieri mă plimbam cu soțul în zona mânăstirii și își amintea cum la una din căsuțele de măicuțe își petrecuse mare parte din copilărie. Recunosc că m-au fascinat poveștile din copilăria sa, legate de această zonă. Astăzi, din păcate, casa părea abandonată. Nu era zare să miște ceva în curte. Noroc cu amintirile măicuței din copilărie, ce le povestise că în camera de la stradă își petrecuse și Ionel Teodoreanu verile, iar sub acel acoperiș luase naștere "La Medeleni".

Poate ar fi fost potrivit ca această casă să fie cumva consemnată în istoria locului, măcar printr-o plăcuță atârnată de gard, în care să se amintească acest moment.

De asemenea am remarcat că Mânăstirea a reușit să refacă curtea interioară, drumul către cimitir, continuând cu reabilitarea caselor de măicuțe din fața mânăstirii, păstrând specificul zonei. Dacă s-ar lua arhitectura locală și multitudinea de flori ce împodobesc casele măicuțelor, ar dispărea farmecul Agapiei.

Totuși au început să apară și construcții noi pe drumul către Agapia veche, ce nu mai au nimic din specificul zonei. Sunt moderne și aduc un aer de oraș.

Ceea ce îmi lipsește este posibilitatea de a fi cazați în imediata vecinătate a mânăstirii. Măicuțele nu mai au voie să găzduiască, iar singura noastră șansă de a ne trezi cu slujba, de a auzi cântecul de la ceasul bisericii în armoniile Baladei lui Ciprian Porumbescu, de a ne bucura ochii și urechile cu interiorul pictat de Nicolae Grigorescu și cântările duioase ce răsună din altar la slujbele de seară și de dimineață, de a trăi viața mânăstirii cât mai aproape, a fost închisă. Hotelul Brd, care era la 500 de metri de mânăstire și-a închis porțile de anul trecut, fiind pus în vânzare. Nu știm dacă îl va lua cineva, dacă v-a mai funcționa.

Cea mai apropiată pensiune de mânăstire este la peste 2 km distanță, dar nu mai are același farmec. Seara nu ne permitem să ne plimbăm până la mânăstire sau până la izvor, așa cum făceam în anii trecuți.

Un alt mare deficit al zonei, pe care l-am resimțit în acest an, fiind însoțiți de tata, a fost lipsa unui restaurant. Dacă în toți acești ani noi doi ne-am descurcat doar cu salate, acum tata simte nevoia măcar a unui prânz cald.

Ieri, fiind abia ajunși, ne-am interesat la pensiunea de lângă noi dacă restaurantul e funcțional și pentru exterior. Ni s-a spus de la recepție că da, fiind invitați să venim oricând poftim. Astăzi, coborând de la Agapia veche, am ajuns la cazare și l-am luat pe tata să îl duc la prânz. Cum am intrat în curte ne-a luat o ospătară că nu au personal la bucătărie și că ne poftește afară. Mi-a picat fața. Singura variantă mai apropiată și care știam ca funcționează sigur a fost Pensiunea Văratec.  Am urcat în mașină, am luat-o prin Filioara, pentru că drumul prin pădure e mai fain dar e închis circulației fiind rupt în multe locur, iar în 15 minute eram acolo. Am mâncat câte o ciorba de hribi, deliciul și specificul restaurantului, a zonei.

Ca urmare, sper ca într-un viitor apropiat să se reabiliteze hotelul Brd, să fie repus pe picioare și restaurantul, astfel încât atunci când vii de la o drumeție să poți servi o masă caldă dacă simți nevoia, sau chiar să ai unde poposi o noapte, dacă vrei să rămâi aproape de atmosfera monahală.

Agapia e locul unde te poți reconecta cu natura, cu rădăcinile simplității și frumosului, fără semnal la telefon, fără internet, doar tu și Dumnezeu.

Mânăstirea Agapia Veche

Un mic-dejun sățios

 Un altfel de pateu

Diminețile sunt mereu o provocare. Întrucât am mai bine de jumătate de an de când nu mai consum lactate și produse de gen, e mai dificil, dar nu imposibil.

În vara trecută am umplut congelatorul cu fasole păstăi (deja opărite, doar să le dai o formă finală).

Vorbind cu mama soțului și spunându-i că nu mai știu ce să pregătesc, iar congelatorul e plin de fasole păstăi, a venit cu o idee genială: pateu de fasole păstăi.

Astăzi am avut timp și am experimentat. Nu aveam o rețetă anume, uitasem ce îmi recomandase dânsa telefonic (discuția fiind cu 3 zile în urmă) așa încât am frunzărit niște rețete pe net. Multe din ele implicau și minim un ou, sau maioneză. Cum suntem în perioada postului am zis că am să găsesc o altă variantă, în funcție de ce o să mă inspire conținutul frigiderului. De menționat că adesea am frigiderul (cel puțin lădițele de jos) plin cu diverse legume și verdețuri.

Astfel, aseară am scos la dezghețat 3 punguțe (nu aș ști să vă zic gramajul că nu am cântărit, dar suficient cât să se umple robotul ochi), dimineață am luat o legătură bună de leurdă proaspătă, am spart vreo 10 nuci și am asezonat cu diverse condimente. Am o grămadă de condimente în casă, iar în funcție de inspirația momentului adaug diverse. Am pus și o lingură de tahini, dar și ulei de măsline ochiometric, atât cât să îi dea o consistență păstoasă. La final am stors jumătate de lămâie și am mai mixat-o un pic.

Astfel, în circa 20 minute aveam un mic dejun sățios și gustos, plus o nouă rețetă pentru micul dejun. 

Alături de o salată proaspătă, sau câteva roșii proaspăt tăiate, ori pentru cine dorește o felie de pâine prăjită, indiferent de variantă aleasă, este gustos și sățios.

Leurda e primul semn al primăverii și a pădurilor care încep să se dezmorțească din iernat. Se recomandă să o consumăm în prima etapă, până să dea florile și tija de mijloc, pentru că ulterior se mai pierd din proprietăți. 

Mie îmi place mult pentru că aduce la gust cu usturoiul dar e mai soft ca și asprime, iar aroma e un pic mai diferită. De aceea o folosesc și în salatele de primăvară. 

Se spune că are multe beneficii la nivelul sistemului circulator. 

Leurda stimulează capacitatea de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, stările depresive, tensiunea la nivelul capului şi stările de anxietate şi de nelinişte.

Leurda curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător la bolnavii de gută. 

Are efecte în diaree acută şi cronică, dizenterie, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări. 

Prin efectul depurativ, leurda ajută cu succes la eliminarea paraziţilor intestinali, fiind eficientă şi în tratarea sclerodermiei, psoriazisului, acneei şi în general a bolilor de piele care apar pe fondul intoxicării organismului. 

(sursa:https://www.dcnews.ro/leurda-beneficii-miraculoase-remediul-natural-al-primaverii_584353.html) 

Pentru mai multe informații puteți să vă uitați pe internet. 

Pleurotus sau burtă?

 Ciorba de ciuperci ce concurează cu cea de burtă

De vreo doi ani de zile am descoperit o variantă de ciorbă vegană, chiar raw aș putea spune. E atât de simplu de preparat, e foarte consistentă, dar și gustoasă. Nu mai vorbesc de proprietățile ingredientelor și indicile glicemic scăzut.

La început am fost sceptică, dar am zis să o testez. M-am îndrăgostit de ea!

Este supranumită ciorba falsă de burtă. De ce? Pentru că atunci când tai ciupercile pleurotus, textura e asemănătoare cu cea a burtei.

Cum o prepar eu?

Iau o tavă de ciuperci pleurotus, o clătesc și o tai pe lățime, obținând fâșii înguste și lungi.

Peste ele pun 4-5 câței de usturoi zdrobiți, sau tocați la cuțit, 1 linguriță de turmeric, 1 praf de sare, 2 linguri de ulei de măsline și o jumătate de lămâie (dacă e mai mare), sau chiar o lime întreagă. 

Le las de seara până dimineața la macerat. Se recomandă să le mai întorci o dată la 3 ore, dar cum noaptea dorm, nu prea fac acest lucru.

A doua zi, pe la ora prânzului, iau o pungă de caju (200-250 grame) o sfărâm la robot cât mai fin cu putință. Între timp dau în clocot cam 1 - 1,5 l de apă. Depinde cât de densă vrei să obții ciorba la final. 

Când apa clocotește pun caju și mai trag 1-2 clocote, apoi sting și mai las 4-5 minute ca să iasă grăsimea din caju, amestecând cu lingura ca să se împrăștie tot acel praf. El inițial se adună ca un cocoloș. 

Apoi vărs tot conținutul peste ciuperci. De preferință se toacă un gogoșar acrit, dar dacă chiar ții regim poate fi și unul proaspăt. O reglez de sare, de oțet dacă este cazul, piper, și dacă mai simt nevoia de turmeric mai adaug. 

La final iese un preparat demențial, pe care îl mănânci fără să respiri.

Ce beneficii are această ciorbă vegană?

În primul rând, ciupercile pleurotus sunt pline în substanțe nutritive, ce ajută la întărirea sistemului imunitar, având efect antibacterian și antioxidant. 

Pentru un ficat obosit este un  bun protector al acestuia, prin conținutul de β- Glucan, fenoli și vitamina C, ce intensifică activitatea enzimelor antioxidante. Totodată reduce procesele de îmbătrânire celulară, fiind un bun remediu pentru bolile degenerative ale îmbătrănirii. Prin stimularea receptorilor de la nivelul ficatului reușește să reducă și nivelul colesterolului „rău” sau LDL. 

Poate juca un rol important și la nivel de reglare a indicelui glicemic. Conform unui studiu clinic publicat în 2013, după trei luni de consum regulat al acestor ciuperci de către pacienții diabetici s-a observat o îmbunătățire a statusului glicemic și a presiunii sangvine. 

Totuși, ca orice aliment bun, consumat în cantități excesive, fără un regim alimentar variat, pot interveni și unele probleme la nivel digestiv. Așadar măsura e bună în tot și în toate. 

Apoi avem usturoiul, un puternic antibiotic natural, ce susține corpul în fortificarea sistemului imunitar. Are proprietăți antiinflamatoare, de reglare a tensiunii, chiar de protejare a ficatului.

Turmericul este aliatul meu în orice fel de mâncare, chiar și în salate, în starea sa crudă. E condimentul meu preferat și l-aș folosi și în deserturi, dacă aș descoperi o variantă vegană și săracă în calorii.

Per total, obținem o masă sățioasă, plină de vitamine, antioxidanți, dar și cu un indice glicemic scăzut. 

 

O variantă sănătoasă de băutură caldă

14.03.2021

Lapte auriu

 😋Dragii mei, nu știu dacă voi ați testat măcar o dată acest lapte auriu. Se obține ușor și are un buchet de beneficii pentru organism.

Se găsește și pe piață, gata mixat, probabil ca un ceai, nu știu, pentru că nu am încercat. Am preferat să mi-l fac eu, așa cum mă inspiră momentul.

În această dimineață am ales această variantă:

      💚 1 linguriță de lapte praf de soia, instant

      💚  1 linguriță turmeric                                                                                     

💚 ½ linguriță scorțișoară

      💚 ¼ linguriță ghimbir    

    💚 1 praf de piper alb 

       💚 1 praf de cardamon

    💚  1 praf de anason 

       💚1 linguriță de ulei de cocos.

Le-am mixat cu un pic de apă călduță (dată aproape în clocot și lăsată câteva minute să se răcească) și le-am frecat ca pe ness, chiar dacă nu am consumat niciodată ness, dar am văzut cum se prepară.

Apoi am mai adăugat apă caldă, până am obținut cantitatea de lichid dorită.

Pentru cine vrea un pic mai dulce, poate să mai adauge un pic de miere.

💥ATENȚIE!!! Mierea devine toxică într-un lichid mai fierbinte de 40ᵅC.

Când am mai mult timp, îmi prepar laptele la aparat, din diverse: boabe de soia eco, migdale, caju, nuci de brazilia (am câteva rețele la aparatul care face acest lapte). Pentru bogăție de arome adaug și 1 păstaie de vanilie, sau câteva cuișoare, ori anason stelat.

😃Prefer să îl fac eu decât să îl cumpăr cu conservanți de pe piață.

👉Până să îmi cumpăr aparatul pentru lapte, foloseam metoda clasică: dădeam apa în clocot și apoi adăugam semințele măcinate și le lăsam să se infuzeze 15-20  minute, apoi strecuram.

💦Cât privește ingredinetele, mă joc cu ele. Cele de mai sus sunt mereu baza, la care uneori mai adaug o picătură – două de ulei esențial (lămâie, lemmon grass, lavandă, trandafir, wild orange). Depinde ce am în acel moment în casă. De asemenea, le prefer pe cele pure, pentru că cele de pe piață sunt doar urme de ulei esențial. Apoi la 4-5 lei cred și eu că nu poate fi esență.

👆În alte dăți adaug și praf de nucușoară sau alte mirodenii din bucătăria asiatică, depinde ce mai am în sticluțele mele de la bucătărie.

 

De ce să bem acest lapte auriu?

În primul rând, când am dat nas în nas cu provocarea medicală, am căutat, cu ce să îmi îmbogățesc meniul, pentru a lupta împotriva problemei. Astfel am descoperit ganoderma ca și supliment alimentar, ce m-a ajutat foarte mult, dar și turmericul (șofranul indian), rodia, ceaiul verde, ș.a.

✅Turmericul a devenit atât de prezent în viața noastră încât îl pun la orice mâncare preparată termic, la orice salată, sau chiar în farfurie, când mă așez la masă.

Primul meu motiv de a consuma acest praf auriu, este faptul că e cel mai puternic antiinflamator pe care îl cunosc. Cum bine știm, orice boală, din corp reprezintă un proces inflamator, ce în timp duce la boală. Astfel durerile reumatice, pancreasul mărit, sunt procese inflamatoare.

De asemenea, reglează nivelul de zahăr din sânge, iar eu eram o devoratoare de dulciuri. Acum 5 ani am aflat că zahărul hrănește celulelemodificate, astfel m-am decis să mă mai domolesc, dar obiceiurile sunt greu de oprit. Recunosc că am tăiat semnificativ rația de dulce din viața mea, dar nu de tot. Totuși sunt pe drumul cel bun!

Dar totodată protejează ficatul, inima, este antioxidant. Protejeacă creierul de fenomenele degenerative.

✅Apoi scorțișoara este și ea un bun soldățel pentru lupta cu diabetul, colesterolul mărit, sau cu diverți fungi și bacterii.

Totuși, are și restricții, de aceea se consumă cu pauze, iar pentru cei care nu o tolerează se recomandă să o evite.

✅Ghimbirul este la fel de îndrăgit în familie, fiind ceaiul de dimineață preferat. Dar nu numai! Atunci când simțit că ne încearcă o răceală îi dăm cu ceai de ghimbir și lămâie. Îmi amintesc că, undeva prin anii 2010-2011, a venit la noi în vizită prietenul nostru Mihai T. ce urma să aibă și o cântare. Era tare răgușit. I-am dat un ceas de ghimbir, la care am pus multă lămâie și un pic de miere, iar la un moment dat ne anunță voios că l-a lăsat răgușeala. De atunci a devenit un ceai nelipsit din meniul lui.

Iar despre restul nu am să vă mai vorbesc., le găsiți singurei pe internet, dacă doriți informații mai multe.

⏰Dacă ar fi un moment potrivit al zilei, cred că acela ar fi undeva în cursul amiezii, pentru că scorțișoara are și un ușor efect de energizant, pentur unele persoane. De exemplu, tatăl meu, dacă l-a băut seara (19.00) s-a plând că a stat cucuvea peste noapte. De aceea eu în prepar undeva între 12-16.

💜💜💜 Vă recomand cu multă căldură să îl testați și voi, iar apoi să vă exprimați părerea, vis-a-vis de experiența personală!

 

 

 

 

Un bobocel de trandafir

 

29.01.2021

 

Un bobocel de trandafir

 

Într-o dimineață de februarie, când cerul era senin și totul părea că vestește primăvara, mă hotărâi să dau o raită prin natură.

Veselă, cu soarele așezat pe față, cu un zâmbet larg până la urechi, mă pornii hai-hui pe străzile orașului ce se odihnea încă. Era duminică și lumea dormita până mai târziu.

În traseul meu, mă întâlnii cu un bobocel de trandafir ce privea semeț la soare și se alinta și el la razele sale darnice. Mă întrebai „Dar când ai răsărit? Trec destul de des pe aici și nu te-am zărit!!!”

„Ehehe... de mai bine de o săptămână mă strădui să vestesc primăvara. Se pare că baba iarnă își leapădă cojoacele mai devreme anul acesta!”

„Ăăăăă, cred că mi se trage de la prea mult stat în casă, am început să aud voci. Hmmm...”

„Nu, nu, sunt eu, bobocelul de trandafir. Te uiți la mine chiar acum! (zâmbi acesta zglobiu)

Ei bine, după ce mă frecai cu sârg la ochi, mă luminai la față și îi zâmbi înapoi.

„Mă bucur pentru tine micuțule, dar oare nu te-ai grăbit? Care va fi soarta ta dacă va veni un alt val de frig?”

„Ce mai contează!? Eu mă bucur de acest moment! Dacă eu voi cădea, un alt frățior de-al meu va veni mai târziu să mă înlocuiască. Și uite așa vom roti iar, și iar, ciclurile vieții”

„Adevărat grăiești! Pot să imortalizez acest moment pentru mine și prietenii mei?”

„Desigur!” (se grăbi să răspundă zâmbărețul bobocel)

În acea zi m-am gândit toată ziua la el, și așa cum îi spusesem, am împărtășit bucuria vederii sale cu toți prietenii mei.

Dar, cum spuneam, ne găseam în luna februarie. Au trebuit să treacă doar vreo 2 zile ca vremea să se zburlească iar și să mă trezesc cu zăpadă peste tot locul. Speriată, mă gândii la bobocel și fugi val vârtej să-l văd. Era îmbrăcat cu o căciuliță de zăpadă, dar el tot așa zâmbea. M-a uimit nespus!

„Cum poți să zâmbești? Mie mi-au înghețat mâinile și sunt încotoșmănată până la urechi!”

„Nu-i nimic, pentru mine e o bucurie pentru că am reușit să dăruiesc prin scurta mea prezență, o bucurie imensă, atâtor perechi de ochi și de suflete! Amintește-ți discuția noastră de acum 2 zile, când îți spuneam că un alt frățior de-al meu va veni să îmi iau locul, cu aceeași bucurie și misiune, de a face planeta albastră mai fericită!”

Uimită m-am întors acasă, gândindu-mă la aceste vorbe...

Am decis să fac un ultim gest de salvare, care s-a dovedit ulterior inutil. Viața și-a urmat cursul său firesc. Totuși, în acea seară am fugit și i-am pus un ciolofan de jur-împrejur și o sticlă în vârf, sperând că îi voi prelungi traiul. Nu a fost așa, dar am trăit senzația de împăcare, că am făcut tot ce am putut, deși știam că inevitabilul se va produce.

Aștept cu nerăbdare dezghețarea naturii, și primăvara ce bate la ușă când mă voi întâlni cu frățiorii săi mai mici!