06.10.2016
Veliko Târnovo – Silver Yantra
(partea 1)
Ne-am pornit pe la prânz
din București spre vama bulgărească Ruse. Eram un pic speriată de poveștile
legate de poliția rutieră din Bulgaria, de basmele că din tufișuri răsar tot
felul de indivizi rău intenționați și multe alte bazaconii.
De la București la Giurgiu
am făcut cam o oră și jumătate, întrucât am traversat orașul de la Mogoșoaia
spre centru și apoi pe Șoseaua Giurgiului. Oricum e de preferat să o iei prin
oraș, dacă nu este o oră de vârf, întrucât pe centură este foarte aglomerat și
stai pe loc în trafic intens. Poate după ce se va dubla centura Bucureștiului,
va fi o altă istorie, dar până atunci, e de evitat.
Am trecut peste Neajlov și
ne-am amintit de bătălia de la Călugăreni, în care oastea munteană condusă de
Mihai Viteazul a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de
Sinan Pașa, care intenționa să transforme Țara Românească în pașalâc. Alegerea
strategică a terenului de la sud de Călugăreni, împădurit și mlăștinos,
străbătut de râul Neajlov, a favorizat un rezultat favorabil pentru oastea
românească.
În cele din urmă am ajuns
la graniță. O domniță drăguță ne-a zâmbit, ne-a cerut 13 lei taxa podului de
peste Dunăre și ne-a urat vacanță plăcută în Veliko Târnovo. După ce am trecut
podul pe care se lucra pe alocuri, am stat cam 30 de minute la vamă, unde s-a
făcut controlul actelor. Aici un alt moment de emoție. Cu două zile înainte
ne-am agitat foarte tare pentru că mașina nu era pe numele nostru și auzisem de necesitatea unei procuri
sau contract de comodat. Dar totul a fost simplu și fără întrebări. E adevărat
că întrebasem și telefonic despre condiții și am fost informați că nu trebuie
decât actele mașinii pentru că ambele țări sunt în Uniunea Europeană.
După vamă am oprit pentru
procurarea vignietei bulgărești și am purces la drum. Initial am mers prudent
pentru că știam de restricțiile de viteză și că ești sancționat dacă le
încalci, fie și cu numai un kilometru peste limita legală. Când am văzut că
sunt mașini de-ale lor care gonesc, ne-am ținut și noi după ele. Ce e drept, în unele localități
există suspendate deasupra străzii camere de radar în ambele sensuri și toată
lumea încetinește în acele zone, iar înainte de localitate este și anunțată
existența lor. Ce e interesant, că desi am tranzitat și zone cu limite de oraș,
totuși nu au fost foarte multe, circulându-se mult în exteriorul orașelor.
Pe la orele 16 am intrat
în Veliko Târnovo. Aici am dat de o mare problemă: lipsa locurilor de parcare.
Acolo nu merge ca la noi, mai sui pe trotuar sau parchezi chiar dacă nu este un
loc amenajat, că merge și așa. În plus toate parcările sunt taxabile, ceva de
genul 1 SMS = 1 leva = 1 oră. Dar nu am înțeles de la început care era treaba
și am avut noroc să nu ne ridice mașina cât timp am căutat hotelul și ne-am
preluat camera, situate într-un hotel ce avea o intrare ca în scara unui bloc,
în linie cu magazinele, încât ne-a scăpat firma când am trecut cu mașina pe
lângă el. Cam o oră ne-a luat foiala până ce ne-am elucidat ce și cum stă
treaba și am lăsat mașina într-o parcare din spatele hotelului, având noroc să
găsim și acel locușor, spațiul nefiind prea generos.
Ne-am pornit înspre centru
să găsim un loc unde puteam să mâncăm. În apropeiere de noi am găsit o terasă
unde am beneficiat și de WI-FI pentru a anunța acasă că suntem bine și ne-am
cazat. Am servit fiecare câte un fel de mâncare, gustos dar cam gras, de la
sosul de smântână. Bineînțeles că nu am ratat faimosul lor nectar de piersici,
pe care l-am găsit și în Vama Veche, la Cherhana. 
Cu burțile pline ne-am
pornit spre descoperirea orașului. Fiind cazați în centrul turistic am pornit-o
pe strada principală, pe lângă magazine, spre zona pietonală, unde sunt fel de
fel de magazine de suveniruri, unde am găsit de la produse alimentare pe bază
de trandafir, la săpunuri și cosmetice cu același conținut și până la tot felul
de obiecte de artizanat ca la noi (ceramică, macrameuri, sticlă lucrată manual
și alte obiecte handmade). Ceea ce este de remarcat, faptul că au un puternic simț al negoțului, ceea ce la români lipsește cu desăvârșire. Știu cum să se promoveze și cum să se vândă. Știu să valorifice orice. Inscripțiile magazinelor sunt în limba națională, dar și în cea de circulație internațională, engleza. Comercianții pot, în procent de 90% să comunice cu tine în limba engleză. Amabilitatea, zâmbetul și atmosfera te îmbie la cumpărături. 
Chiar și atelierele meșteșugărești sunt printre ele
și poți vedea meșterii lucrând. Seara e totul luminat și plin de culoare. Orașul
e într-o vale, fiind înconjurat de dealuri și casele fiind terasate ca un
amfiteatru, de jur-împrejur.
 |
| Mirela, Claudiu si Rumiana Nacheva, gazda noastră |
După ce ne-am plimbat, am urcat spre locul unde
eram așteptați de organizatorul principal al Festivalului International de Muzică
pentru Tineri Silver Yantra, aflat la cea de a 14-a ediție. Am
servit și acolo tot ceva specific bucătăriei lor. Masa a fost servită zilnic la
același restaurant (prânz și cină), unde sortimentele au fost diversificate și
completate cu un desert la fiecare masa. Am remarcat că la felul doi se aduce
întâi salata și apoi mâncarea, dacă se cere salată. La noi se aduc împreună. Și
chiar dacă le aduceau împreună îți așezau salata în față și mâncarea alături.
La noi este invers.
Am avut parte si de un program artistic:
După încă o tură în centru
am revenit în cameră unde abia așteptam să fac un duș, că eram venită de pe
drum. O altă remarcă, nu aveau cadă la duș, apa curgând direct pe gresie, dar
neinundând camera. Partea proastă că după ce se scurgea apa rămânea ud ceva
timp până se zvânta locul. Atunci m-am felicitat că am pus și papuci la pachet,
ceea ce nu prea obișnuiesc în țară.
*** Sfarsitul primei părți
Un comentariu:
super. am fost si eu. ��
Trimiteți un comentariu