luni, 15 august 2016

Adormirea Maicii Domnului, o sărbătoare unică în viața creștinilor.


15 august 2016
Eforie Nord

“Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh!”

Aseară am participat la slujba de vecernie în cadrul căreia s-a cântat prohodul Maicii Domnului. O prelungire a prohodului Domnului nostru Iisus Hristos, ce se cântă în Vinerea Mare, dinaintea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiind câteva persoane în biserica din Eforie Nord, cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, părintele a împărțit câteva cărticele prin biserică. A cântat și el cu noi, de la strană, ținând tonul. Am cântat și eu tot prohodul și am simțit pacea coborînd în sufletul meu. După prohod am ocolit biserica, timp în care s-a cântat troparul Maicii Domnului:
Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.

În predica de după slujbă, părintele ne-a spus printre altele că sărbătoarea adormirii Maicii Domnului poate fi considerată ca și Paștele verii.

Astăzi am participat la slujba ținută la Mânăstirea Techirghiol, unde știam că este și hramul și că va fi o slujbă deosebită.


Curtea era plină de lume, toate aleile fiind aglomerate. Slujba a fost oficiată de șapte preoți. Iar în strană au cântat măicuțele de la mânăstire. Am reușit să înregistrez momentul dinainte de rostirea Crezului și pe cel în care se rostește predica.





Crezul sau Simbolul Credintei








În timpul predicii s-au subliniat câteva aspecte ce mi-au pătruns în suflet.

Întâi am aflat că îngerul Gavriil a fost alături de Maica Domnului întâi la zâmislirea sa, când s-a arătat sfinților părinți Ioachim și Ana vestindu-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea sa. 
Apoi îngerul a fost alături de Maica Domnului în perioada cât a stat la templu. 









I se arată acesteia la Buna Vestire, când îi spune: Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. 




Un alt moment în care îngerul Gavriil este alături de Maica Domnului, este acela în care, cu trei zile înainte de adormirea sa, este anunțată să se pregătească că va fi luată de Fiul ei la cer: Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare.







Maica Domnului este cea care a gustat prima din roadele îndumnezeirii, îndumnezeire care înseamnă scopul creației. Din prima clipă a zămislirii, din prima clipă a purtării în pântece, Maica Domnului a gustat din roadele îndumnezeirii. Este ceea ce au trăit apostolii la Cincizecime când s-a coborît Sfânt Duh. Este ceea ce am trăit noi când ne-am botezat, când am primit pe Sfântul Duh, prin botez și prin mir-ungere. Este ceea ce  trăim de fiecare dată când ne împărtășim, cu pregătire duhovnicească, cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos.

Maica Domnului ne dă o lecție de discreție. În Evanghelie este numită în puține rânduri, întrucât a dus o viață plină de discreție și smerenie. Zicerile sale sunt, atunci când la nunta din Caana Galiilei a cerut oamenilor să pregătească vasele cu apă pentru transformarea lor în apă, lăsând ca o evanghelie cele spuse: “Să faceți ceea ce vă va spune El”. Apoi cea în care aduce doxologie spunînd:“Mărește suflete al meu pe Domnul și s-au bucurat duhurile de Dumnezeu Mântuitorul meu că a căutat spre smerenia roabei sale”, dar și proorocia despre sineIată de acum mă vor ferici toate neamurile.


Vă invit să vizionați predica și să vă înălțați sufletul către Maica Domnului și către Fiul Său, pentru mântuire și împlinire.


predica la slujba Adormirii Maicii Domnului

Niciun comentariu: