duminică, 17 aprilie 2022

Pesto de leurdă

PESTO DE LEURDĂ
100% Raw-Vegan







Suntem înainte de ultima săptămână de post, în Duminica Floriilor.

Astăzi este și dezlegare la pește, ceea ce așteaptă și la mine să fie pregătit mai târziu, pentru masa de seară.


Dar pentru că de vreo 2 săptămâni îmi tot propun să fac o rețetă de pesto primită de la o bună pritenă, Adina, dar nu sosea monetul potrivit, astăzi s-a ivit oportunitatea.


Fiind pe bază de leurdă, am luat 2 legături zdravene din piață. Acum a mai crescut, nu mai este așa mică, ca la mijlocul lunii martie, a.î. reușești să faci mai repede cantitatea necesară.




Am trecut și pe la plafar de am cumpărat un plic de drojdie inactivă, pentru a înlocui parmezanul din rețeta dragii mele prietene. Cum spuneam în postările anterioare nu mai consum lactate.

Cu o zi înainte l-am rugat pe tata să îmi spargă nuci, cât să umplu o cană de 250 gr.

Din bucătăria mea nu lipsesc niciodată semințele crude: miez de dovleac, caju, alune de pădure, migdale. Între mese ronțăi câte o mână din toate cele, diversificat. 

Am luat sticla de ulei lângă mine și am început mixul.

Întâi am bătut semințele până s-au sfărâmat aproape de tot, apoi am început să adaug leurda tăiată ca să nu obosesc robotul. Pentru a ajuta pasta să se formeze am pus ulei de măsline, apoi am adăugat zeama de la o lămâie stoarsă. La un moment dat mi-am amintit că am și tahini în frigider și am adăugat o lingură. Am pus sarea și restul de condimente care mi-au venit la îndemână în acel moment.




Cam după 30 de minute de mixaj (cu o pauză de 10 minute între, ca să nu omor  motorul), am obținut 3 borcănele și jumătate de pesto. A ieșit o pastă super gustoasă, de îți vine să o mănânci goală. 

Totusi, o voi folosi ca dressing la diverse, întrucât este destul de grăsoasă. 




Vă las și cantitățile mai jos, orientativ.

250 g leurdă
100 g drojdie inactivă
o lămâie stoarsă
400 gr semințe: nucă, migdale, alune, caju, semințe de dovleac
1 lg tahini (pastă de susan)
100-200 ml ulei
sare, piper, condimente după gust (curry japur, turmeric, condimente chinezești) 

 Poftă bună!

Niciun comentariu: