Experienta din Kosovo

4 zile altfel

La începutul lunii februarie am trăit o experiență nouă. Am fost invitați în Kosovo la audițiile unui festival ce se va desfășura în această vară în Ferizaj. 

Când am primit invitația am fost foarte entuziasmați. Cu cât zilele se apropiau începeam să mă documentez despre ”regulile locului”. Citind informațiile de pe siteul oficial al MAI m-am cam îngrozit. Totul era sumbru și te punea în gardă. Am primit o invitație oficială, pe care am avut-o la noi. Înainte de plecare, cu circa 2 săptămâni am fost nevoiți să schimbăm pașapoartele. Al meu mai avea 5 luni de valabilitate, dar ca să nu riscăm cu regula de minim 6 luni din momentul ieșirii din țară, am decis să îl schimb și eu. A fost și aici o întreagă tevatură. La Vaslui era imposibil să le facem, pentru că la ușa sediului erau zilnic 200-300 de oameni, iar on-line totul era ocupat până pe 12 martie. Norocul nostru a fost că puteam să mergem oriunde în țară. Așa am reușit să ne programăm amândoi on-line, la Bacău. Cu 2 zile înainte de plecare aveam pașapoarte. 

A venit ziua plecării și am sperat că totul va fi bine. Am ales traseul prin Bulgaria. La graniță am trecut fără probleme. Apoi am ajuns la granița cu Serbia, din nou totul a decurs normal. Peisajul montan a apărut destul de repede la orizont și ne-a însoțit până în Ferizaj. Când ne-am apropiat de Kosovo, am început să avem emoții. Totuși a fost bine. GPS-ul auto nu mai făcea față, nefiind actualizat, așa a trebuit să activăm datele mobile pentru a găsi orașul. Am mai descoperit o situație. Pe telefon îmi apărea Ferizaj, iar pe gps Urosevac, un detaliu semnificativ, ca să știi ce să cauți. Aici era documentarea soțului. O altă descoperire, gps-ul nu vedea autostrada, fie ea și scurtă, dar de ajutor. 

După câteva ore de condus am ajuns în Ferizaj. Am fost întâmpinați cu brațele deschise și emoția era de ambele părți. A noastră de curiozitate, oboseală și emoția unui loc pe care îl vezi prima oară. Al lor pentru că sperau să ne placă orășelul. Am fost răsfățați cu un ceai și prăjituri specifice locului.

Mașina am parcat-o într-un loc recomandat de ei și am mutat bagajele la Anduena în mașină. Am pornit apoi să ne plimbăm, am trecut peste niște linii de cale ferată, ce străbat orașul prin pântecele lui. Fiind vineri, era multă vânzoleală în oraș. Ajunși pe pietonala din centrul orașului am fost uimită de câtă lume puteam să văd. Practic nu aveai unde să arunci un ac. 

Ne-a surprins și ideea de a avea în aceeași curte 2 locașuri de cult diferite.

Am intrat într-o altă cafenea, să ne mai relaxăm, și am experimentat prima pană de curent. Ulterior am aflat că orășelul se bazează pe energie electrică, gazul fiind considerat periculos, după o serie de accidente soldate cu pagube serioase, în anii precedenți. De aceea toate locațiile sunt dotate cu generatoare de curent, ca să facă față perioadelor de pană de curent. Partea neplăcută era faptul că pica și wi-fi-ul odată cu pana de curent. Chiar dacă intra generatorul, nu se reseta și routerul.
Un alt detaliu ce ne-a luat prin surprindere: se fuma în spații închise. Am fost uimiți, dar nu ca atunci când am fost în Muntenegru. Deja era a doua țară ce nu era aliniată la normele de protecție a nefumătorilor

Pentru cină am mers undeva în afara orașului, la un local elegant. Ajunși aici am aflat că locația va fi și gazda audițiilor de a doua zi. Meniul ne-a surprins pe amândoi. Am început cu o pâine umplută cu brânză, un platou cu tot felul de legume ce le folosim și noi în salată, dar tăiate și așezate pur și simplu împreună cu rondele de ouă, plus un platou cu o brânză amestecată cu vânătă coaptă, un deliciu. După ce ne-am săturat ne-am trezit că vine și felul doi, un platou de cărnuri, gustoase ce-i drept, dar doar le-am gustărit că eram deja ghiftuiți.

La întoarcere am trecut pe la casa părinților, unde am poposit circa o oră. Ne-a surprins plăcut să vedem un interior de casă, lucru ce  nu am putut experimenta în nici o altă călătorie din exteriorul țării. În România am fost invitați acasă la ei, de simpaticii noștri amici, familia Cozma, ce organizează festivalul de la Târgu Neamț. Astfel ne-am dat seama de ospitalitatea și căldura familiei Anduenei. 

 Fiind deja seară, destul de târziu, am revenit la cazare, iar gazda noastră s-a retras să-și pregătească ultimile detalii pentru a doua zi. Noi, fiind ghiftuiți, am decis să ne mai plimbăm un pic pe pietonala din fața hotelului. Primul magazin din zonă ne-a atras atenția, datorită costumațiilor expuse.

Spre miezul nopții am revenit la cameră, unde am adormit instant.