Peripeții la Iași

05.11.2016

Sâmbătă, 17:12

O zi trăznită!

Azi am  avut un curs la Iași și fată conștiincioasă, am scos mersul trenurilor, apoi orarul microbuzelor. Am sunat, am făcut rezervarea la microbuz, singura variantă ok, și la 23:00 m-am pus la somn. La 3 dimineața insomnie. La 6 trebuia să sune alarma. Ce îmi zic eu, am nevoie de focusare și de odihnă pe parcursul zilei, mai bine mai dorm, până va suna alarma. Citesc câteva pagini să vină iar somnul și mai adorm până la 6 fără 10-15 minute. Mi-era lene să mă dau jos din pat ca să văd cât este ora. Mi-am propus un exercițiu de dimineață, pe care îl fac cu ochii închiși. Am terminat și începe să sune alarma. Bun, hai să mă dau jos din pat. Fac eu pregătirile necesare, se face 7 și fiind prima oară cu microbuzul la Iași, zic hai să nu ratez cursa că altfel nu mai ajung. Plec în stație, deși îmi spusese că pleacă la 7:20 de la capăt de linie și la mine ajunge la 7:25. De unde, la 7:10 eram popândău în stație și dârdâiam de frig. N-am bătut decât o duzină de piroane de 80, până ce a venit mașina.

Urc în  mașină, mă prezint cine sunt și că am rezervare, dar nu interesa pe nimeni. Erau locuri destule, doar că în partea a doua a microbuzului. Mă așez, îmi scot cartea și încep să citesc. Microbuzul mai oprea, dar era ok. Pe la borna care indica 43 km până la Iași, oprește să își facă necesarul de locuri libere să știe dacă mai culege pe cineva de pe traseu și după 5 minute pornim. Începe să se instaleze disconfortul fizic. Mi se ridică stomacul în gât, greață și încep să mă foiesc. Tot spuneam în gând diverse afirmații care să mă scoată din acea stare și să îmi mute concentrarea în altă direcție. Nu știam dacă soțul s-a trezit sau nu, fiind în Craiova cu treabă, și încep cu primul sms. Mi-e rău! Știam că asta va crea îngrijorare, dar era singura persoana la care m-am gândit la 8 dimineața, ca fiind disponibilă să îmi asculte mie păsurile. Eu mai scriam ceva, el mai răspundea ceva și la un moment dat citesc 13 km până la Iași. Zic: asta e bine, sigur nu voi boteza mașina omului. Intrăm în oraș, dispar serpentinele și viteza și încep să mă liniștesc. Ajung întreagă la destinație.

Mă uit la oră, era 8:45. Relaxată că mai am o oră până la curs, mă pornesc spre Mitropolie. Zic, dacă tot nu am reușit să ajung pe 14 octombrie, măcar acum. Mersul pe jos sigur îmi va face bine. Zis și făcut. Ajung pe la 9:10, stau la rând, mă închin și la 9:30 m-am pornit spre Copou, zona unde se desfășura cursul. Dar în loc să mă grăbesc, mai căscam gura și la o poză și la peisaj. În fine, ajung la ora 10 la sala de curs. Intru mirată de momentul în care se afla cursul și nu înțelegeam ce se petrece. Mă uit în stânga, în dreapta, nimeni nu scrisese nimic. Bun, deci nu a început predarea! Mă uit către tablă, era trecută ziua și ora cursului, apoi titlul. Văd ora 9 și tot nu înțeleg. Poate nu văd bine! Vine pauza, vorbesc cu îndrumătorul grupului care îmi subliniază pentru cursul următor, ora 9 și nu înțeleg în ce filme sunt. Revenim din pauză și cineva întreba de cursul din decembrie. Mă întreabă dacă tot la 9, mă uit pe pliant și văd că de fapt și astăzi era tot la ora 9. Instant mă taie transpirațiile și îmi dau seama că am comis-o!

Se termină cursul, cu o oră înainte de cum eram programată de acasă și mă gândeam că ce fac eu până la 15:30 când era trenul pe care mi-l scosesem cu o seară înainte. Plec agale și zic să verific totuși pe internet. Surpriză: în 15 minute pleca un tren spre Vaslui. Ia repede un taxi, anunță șoferul că pierd trenul, să se grăbească. Ajung, iau bilet, fug la tren, mă așez și îmi trag sufletul. Am reușit! Mă iau cu telefoanele. Apoi îmi scot să citesc. Mai vorbeam și prin sms-uri. Mă uit la oră, mai erau 40 de minute până la sosire. Mă pierd într-ale mele și uit să mai verific ora.

Bam! Staționăm! Unde sunt? Mă uit pe geam: Vaslui! Sar ca arsă, nu știu când m-am îmbrăcat și mi-am strâns lucrurile dar în secunda doi alergam și țipam pe hol să îmi facă loc că am uitat să cobor. Ajung pe peron! Pfiuuu! Am trecut și de hopul acesta! Mă verific dacă am telefonul și portofelul cu mine. Le aveam! Mă pornesc spre un taxi, urc și îi spun omului adresa și că era să mă trezesc la Bărlad. Omul întreabă dacă am adormit. Eu, nu, nu, citeam o carte. Bine, bine, o carte, dar ce carte de ați uitat să coborîți. Îi spun eu că subiectul e legat de memorie, minte, uitare, chestii dintr-astea. El se amuză și spune că mai bine ca el, așa relaxat, fără griji, câte un pahar de jin.  Ridic o sprânceană…  A, nu, la volan niciodată. Ahâm, m-am liniștit. Mă anunță că a făcut și un control la tomograf și nu are nici un  rid pe creier, e neted ca pe față. În gândul meu îmi zic: se vede, nu era nevoie să subliniați. Apoi îmi povestește că el a cunoscut un tip, care a coborît mai devreme cu o stație, la Crasna, și s-a dus cu mașina să îl ia. Zic bun, deci mai sunt și alți distrați. Diferența e că respectivul era pe o noapte cu ceață de nu vedeai la 2 metri. La mine era ziuă și un soare splendid.

Ajung acasă și printre morcovi, mere și struguri, mă apuc să scriu aceste rânduri. Sper să vă amuze și să vă inspire la mai multă atenție. Eu am plecat setată greșit de aseară, când m-am gândit că voi începe cursul la ora 10 în loc de ora 9. O seară faină și fără peripeții!