marți, 15 noiembrie 2016

O zi oficială - Sylver Yantra

15.11.2016
Marți, 16:00, Mogoșoaia






Sylver Yantra,

Un festival sprijinit de autoritățile locale


            



                         Cea de a treia zi de ședere în Veliko Târnovo a demarat cu un Workshop, găzduit de HOTELUL INTER, sala de conferință PRESLAV.  Întâlnirea a fost între concurenți și personalități din lumea muzicală națională și internațională.


Deschiderea a fost făcută de ISKRA MILKOVA, absolventă a Academiei Naționale de Muzică - Pancho Vladigerov și antrenor de voce la X-Factor Bulgaria. Ea a relatat câteva tehnici și secrete legate de voce, apoi a dorit să exemplifice cu cei prezenți în sală. 

 A spart gheață o puștoaică din Bulgaria. 




Experimentul s-a făcut în felul următor. Concurentul interpreta acapela un fragment muzical pe care și-l alegea singur. Apoi era întrebat ce anume crede el că ar trebui corectat. Erau răspunsuri și din sală. I se făcea apoi recomandarea de corecție și se interpreta a doua oară acel fragment. Invariabil, urmând recomandările, schimbarea a fost vizibilă la toți cei care au avut curaj să participe la experiment.

Vă invit să vizionați piesa I HAVE AN ANGEL, cu ISKRA MILKOVA


Apoi a urmat CLAUDIU BULETE, adresând concurenților câteva cuvinte, în calitate de compozitor, vis-a-vis de evoluția în concurs și de abordarea muzicală a tinerilor interpreți. De asemenea, a prezentat și piesa ARDELEAN SHOW, foarte apreciată în Bulgaria. Din păcate interpreta piesei, Ilinca Băcilă nu a putut răspunde invitației fiind în același timp contractată la un concert în România.

Vă invit să vizionați piesa ARDELEAN SHOW, cu ILINCA BĂCILĂ:

La final a luat cuvântul LIDIA ISAC, reprezentanta Moldovei la Eurovizion 2016, in Stockholm, cu piesa Falling Stars. Ea ne-a mărturisit că a fost la rândul ei concurentă a Festivalului Sylver Yantra în urmă cu 10 ani, și e mândră de participarea de atunci, chiar dacă nu obținuse marele trofeu. Ne-a mărturisit despre munca depusă și perseverența pentru a ajunge la nivelul de astăzi. 

Apoi a luat cuvântul impresarul artistic al Lidiei, Serghei Orlov, care ne-a exmplificat ce înseamnă promovarea unui artist și cum se poate face și la nivel micro, dacă nu se poate macro, prin realizarea de materiale video în care micii concurenți să se promoveze pe internet. Tot ceea ce este necesar este voința, un telefon care să poată face o înregistrare video, dacă nu îți poți permite o cameră video profesională sau a unui videoclip profesionist și promovarea prin mijloacele media care sunt la îndemână oricui, facebook sau youtube. Ne-a prezentat de asemenea câteva montaje video făcute cu telefonul, a câtorva piese interpretate de Lidia Isac.

Vă invit să vizionați piesa FALLING STARS, cu LIDIA ISAC:

După întâlnire au urmat interviurile luate invitaților oficiali de către o televiziune locală, din Veliko Târnovo și bineînțeles, sesiunea foto, mai ales selfiurile de rigoare.








Am fost la pauza de masă, am participat la prima rundă de concurs și am ascultat piese la alegere, de această dată fiind la putere limba engleză.






Între orele 17:00 – 17:45 a fost organizată o întâlnire cu primarul orașului Veliko Târnovo. Din păcate acesta a fost reprezentat de viceprimar, primarul având o problemă de sănătate ce nu îi permitea să fie prezent. 






Au fost invitați cei 5 membrii de juriu, invitații speciali, de la întâlnirea de dimineață, dar și reprezentanții delegațiilor din țările participante în concurs. Cum soțul se împrietenise cu cei doi reprezentanți ai delegațiilor italiene, aceștia au solicitat să stea de-a dreapta și de-a stânga lui, pentru a le traduce ceea ce se vorbea. După o prezentare frumoasă făcută de gazda noastră, Rumiana Nacheva, au luat fiecare cuvântul. Atmosfera a fost relaxată și de un tonus pozitiv.

La final s-a făcut o altă ședință foto, pe scările primăriei.


Între orele 19:00 – 22:00 s-a desfășurat a doua rundă de concurs.
Imediat după terminarea concursului am fost îmbarcați în două autocare și transportați undeva în afara orașului, unde era organizată petrecerea festivalului. Întâlnirea s-a numit Seara prieteniei – Viva la Musica!


Petrecerea a avut o altă formă față de petrecerile obișnuite din România. Aici dj-ul nu a pus o anumită muzică pe care să danseze concurenții și părinții, ci a pus negative ale interpreților cât și de pe internet, organizându-se un karaoke al serii.
Meniul a fost destul de diversificat, stil bufet suedez, dar cu mezeluri specifice locului.



Pe la orele 24 ne-am îmbarcat și am revenit în oraș, urmând ca ziua următoare să fie la fel de încărcată ca și cea care tocmai se încheiase.



Seara peste Veliko Târnovo









Niciun comentariu: