Un like sau o emoţie?
Acum 15 ani în urmă
era la modă o formă de socializare primitivă, numită MIRC. Ce îţi facilita
acest progrămel? Conectarea cu lumea, la nivel de mesagerie cu feedback. Existau
o infinitate de canale, cu diverse teme, naţionale şi internaţionale, la care
te puteai conecta
şi în care interacţionai cu cei care discutau pe acel canal ales de tine add-hoc.
De aici puteai să comunici şi în privat cu un personaj care poate îţi
trezea vrun interes, în funcţie de ceea ce postase pe canalul comun.
De la această formă de
comunicare s-a trecut la o altă formă de manifestare internaută „hi5”, în care
aveai posibilitatea să îţi faci o mică caracterizare şi să ataşezi o fotografie
sau mai multe, socializând la nivel de relaţii ce treceau dincolo de ecran.
În toată această perioadă a funcţionat în paralel şi
messenger-ul, la care te conectai odată cu deschiderea calculatorului.
Următorul pas a fost FB-ul. Îmi amintesc că atunci
când mi s-a propus acest canal de comunicare, l-am privit cu scepticism. O prietenă
mi-a spus că dacă vreau să comunicăm mai mult să îmi fac cont pe FB. În primii 4-5
ani nu l-am considerat util, cel mult eram în faza în care jucam banale jocuri
(grădinărit, peştişori, şi unul cu mafia,la mare preţ pe atunci, dar care nu
m-a prins). Treptat fenomenul a luat amploare şi am început să îmi lărgesc aria
de prieteni. Scopul iniţial era să cooptez cât mai multe persoane în jocurile
virtuale pentru a cumula diverse puncte şi a trece la nivele superioare. Apoi am
zis pas. Prea multă energie consumată degeaba. Aşa că am lăsat în urmă lumea
virtuală a jocurilor.
Dar în ultimii 3-4 ani de zile, s-a trecut la un
alt nivel. Lumea se conectează în primul rând pentru a-şi împărtăşi trăirile zilnice.
Aici îşi exprimă bucuria, tristeţea, supărarea, frustarea. Pe de altă parte e
un mijloc de a marca un eveniment, de a împărtăşi un gând sau o experienţă, de
a publica un articol, o ştire sau un scandal din viaţa social-politică. Tot
aici putem să ne punctăm ieşirile cu amicii, familia, prin postare de
fotografii şi tag-uire. Comemorăm sau celebrăm viaţa, prin cele 3 forme ale ei:
naştere, căsătorie, deces. Ridicăm sau dărâmăm guverne, situaţii, prin forţa acestui fenomen ce sudează oameni
necunoscuţi pentru un scop comun.
Ce aşteptăm fiecare dintre noi la toate aceste
postări ce rulează pe peretele fiecăruia dintre noi, al prietenilor noştri sau pe
al prietenilor prietenilor noştri? Un like
sau uneori un dislike, şi de ce nu şi un „comment”? Parcă dimineaţa nu poţi să
îţi începi ziua fără a verifica cine a rezonat cu tine şi pentru a afla ce s-a
întâmplat în lume în cele câteva ore de repaus, de peste noapte. Astfel empatizăm
conştient sau inconştient cu persoane sau situaţii ce ne privesc direct sau
care nu au nici o tangenţă directă cu realitatea noastră, persoane despre care
nu ştim nimic dar cu care am venit în contact prin terţe persoane ce ne-au
cerut prietenia.
Ce este până la urmă un „like”?
Un „like” este confirmarea pe care o aşteptăm din
partea celorlalţi, că ceea ce simţim, trăim sau experimentăm la un moment dat
în viaţa noastră, a fost recepţionat şi împărtăşit şi de toţi cei aflaţi în
lista de contacte a noastră şi a cunoştinţelor noastre.
Aceasta este o parte frumoasă a acestui canal de
comunicare, chiar dacă presupune un efort de imaginaţie ca să vizualizăm ceea
ce a simţit persoana reprezentată grafic prin emoticonul de la avatar, dincolo
de peretele ecranului. Dar pe lângă funcţia de informare, de împărtăşire a
gândurilor, trăirilor, experienţelor personale, pot exista şi riscuri, cum ar
fi încrederea exagerată într-o persoană pe care ţi se pare că o cunoşti, dar
care nu este conform aparenţelor. Adesea, victimile sunt copiii şi
adolescenţii, aflaţi la un nivel de cunoaştere a realităţii înconjurătoare
destul de limitat, şi care găsesc comunicarea cu necunoscutul ca formă de
evadare din familia care nu reuşeşte să îl perceapă şi să-l înţeleagă.
Asta nu înseamnă că trebuie să le interzicem
deschiderea unui cont şi comunicarea cu prietenii lor. Ar fi bine să comunicăm
cu ei şi să le explicăm riscurile înainte de a şi le asuma şi a le trăi la o
vârstă fragedă. O comunicare sănătoasă părinte-copil ar putea dirija copilul şi
adolescentul spre interiorul familiei pentru a-şi exprima problemele şi
nelămuririle specifice vârstei şi trăirilor sale. Interdicţiile şi regulile
prea aspre, lipsa de percepţie şi de înţelegere a deficienţelor şi
necesităţilor sale, îl aruncă pe copil sau adolescent în braţele „unui străin”,
ce îl poate atrage în mrejele sale ca o sirenă, iar izbirea de mal să fie o
cădere dureroasă, atât pentru copil/adolescent, cât şi pentru familie.
Robotizarea acestui secol a ucis în noi grăuntele
acela care leagă familiiile şi prieteniile. Comunicarea, îmbrăţişarea, zâmbetul
din lumea reală pot să limiteze refugiul în lumea virtuală. E fantastic să poţi
afla ce face un amic aflat la celălalt capăt al lumii, să-i împărtăşeşti
trăirile şi experienţele, dar poate ar trebui să nu neglijăm nici relaţiile cu
cei ce gravitează în jurul nostru, în prezentul nostru spaţio-temporal. Să nu
uităm ce înseamnă socializarea în viaţa reală, ce înseamnă o emoţie
concretizată.
Viaţa înseamnă acum şi aici!
Cândva exista timpul cu familia. Plimbările în
natură, jocurile de duminică după-amiaza (cărţi, table, şah, alte jocuri) ce
uneau părinţii cu copiii, cu rudele şi cu prietenii. Am uitat să ne hrănim din
frumuseţea naturii care a fost dintotdeauna aici pentru noi, pentru a ne ridica
spiritual şi a ne înălţa din cotidianul tot mai apăsător. Oamenii au nevoie să
se hrănească şi să se manifeste prin toate simţurile: văz, miros, auz, gust,
tactil, cuvânt. Prin tastatură am ucis cuvântul şi deşi trăim în grupuri, ne
manifestăm în singurătate, în spatele ecranelor, în lumea rece a cifrelor
binare ce alcătuiesc realitatea virtuală din care ne hrănim. Astfel am devenit
nişte cifre într-o matrice uriaşă.
Un zâmbet, o îmbrăţişare, o lacrimă de bucurie sau
de tristeţe sărutată de persoana dragă de lângă noi sunt balsamul ce ne înalţă
sufletul şi care ne ajută să ne dezvoltăm şi să creştem în iubire.
Să ne iubim şi să învăţăm din nou să TRĂIM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu