duminică, 6 ianuarie 2019

Dinozaurii din Bled

Dino Park

În 2017, în ziua în care a fost organizată excursia la săniușul de vară, noi am decis să vizităm Parcul de Dinozauri, situat la aproximativ 3-4 km de Bled. Am gândit-o și ca pe o plimbare, întrucât am luat-o pe jos spre locație.
Inițial am pornit cu elan, crezând că e mai aproape, dar pe la jumătatea drumului eu mă cam moleșisem, dar am înaintat.




Ajunși aici, am constat că prețul era destul de piperat, dar dacă tot bătusem drumul... am intrat. Cu o săptămână în urmă soțul fusese la Parcul de dinozauri din Râșnov. Eu neputând să îl însoțesc atunci, am zis să îl văd pe cel de aici.




Am plătit taxa și am intrat. Am descoperit pe rând exponatele parcului. La intrare era un dinozaur uriaș, atât ca înălțime cât și ca lungime.


Am trecut prin diverse etape, remarcând diverse exponate de mărimi diferite, atât zburătoare cât și terestre.

Ce a fost interesant, la un moment dat am găsit și un sat, cu tot cu locuitori.

Era și statuia lui Keops.

Spre finalul expoziției o maimuțică uriașă străjuia într-un colț.

Tot la finalul periplului erau expuse planetele sistemului solar.

S-au gândit și la o scenă de luptă, în care dinozauri de diverse mărimi au fâșii de carne și înconjoară un dinozaut mai mare, rănit și luptând pentru viața sa.

De asemenea am văzut și multe mărimi de ouă de dinozauri și chiar puiuți în găoace.

Sunt diverse sunete ce răzbat de prin copaci și completează spectacolul vizual. Chiar vreo 2 din dinozauri sunt și animați, creând senzația că deschid gura și te înghit pe loc.

Totuși, pe lângă ce avem noi la Râșnov, se pare că exponatele din Parcul Dino de la Bled sunt destul de învechite și decolorate.

Dacă nu ai ce face și vrei să vizitezi și împrejurimile, poți veni cu picii sau în grup să vizitezi parcul.
Mai jos un calup de poze cu exponatele din parc.

































































































Am petrecut cam 40 de minute în parc. La ieșire am trecut printr-un magazin cu suveniruri, ce erau destul de scumpe, așadar nu ne-am luat nimic.
Apoi am refăcut drumul și am remarcat că se cam aglomerase. Pesemne se apropia weekendul și zilele de sărbătoare ale Bled-ului.






Undeva pe la mijlocul traseului treci peste o apă, iar într-o parte este o pădure. Am luat-o un pic pe o cărare, dar nu am mers prea mult, întrucât nu știam cât de sigur este. Noi suntem învățați cu pădurile noastre din Neamț.






miercuri, 2 ianuarie 2019

Cu sania în toiul verii!

Ce mai poți face în Bled?


Din relatările anterioare v-am prezentat atracția numărul 1 al stațiunii montane Bled, din Slovenia, Castelul Bled.
Acum m-am gândit să vă prezint și alte locații de vizitat în Bled.
În primul rând, dacă vă gândiți să vizitați Bled-ul, ar fi interesant să o faceți la finalul lunii iulie, perioadă în care sunt organizate zilele orașului Bled.
Legat de această sărbătoare este și festivalul „Microfonul de aur”, la care am participat doi ani la rând. Se strâng circa 60 de concurenți jurizați de cel puțin 10 membrii de juriu, din țări diferite (câte 1 de țară) și care nu au voie să jurizeze concurenții din propria țară plus 1 sau 2 din celelalte țări particpante.
Pentru cei care participă la acest concurs de muzică pentru copii și tineret, există pachete speciale, ce ajung cam la 1000 de euro de familie, pentru o perioadă de 4 nopți de cazare (2 de concurs, una de acomodare și una de gală). Micul dejun și cina sunt incluse, cu bufet suedez, și o gamă variată de rețete culinare, ce acoperă orice gusturi.
În prima seară, deschiderea pe covorul roșu din fața sălii de spectacole, este făcută foarte spectaculos. Întâi sunt prezentați jurații. apoi fiecare țară în parte cu ai săi concurenți. În continuare, fiecare concurent, prezintă o piesă la alegere, ce este în afara concursului. În următoarele două seri se prezintă o piesă în limba maternă în prima seară și una în limbă străină în a doua seară de concurs.


















Cristina Magrin
Julia Dobrea
Daria Pintilie
Karina Csazar
Timeea Csazar
Yarina Cozma




Pentru cei care nu au legătură cu acest eveniment, costurile sunt mai mari, întrucât stațiunea este considerată una de lux, iar în această perioadă sunt și mai exagerate, având o săptămână de sărbătoare.
Sâmbătă dimineața începe aglomerația, iar intrările și ieșirile din oraș se blochează, formând coloane de mașini cu turiști ce vin în stațiune.


În prima zi de acomodare poți face o plimbare pe lângă lac, ceea ce îți va umple măcar 2-3 ore. Multe ambarcațiuni, restaurante pe marginea lacului, rățuște ce se bălăcesc la mal și care stau la pozat, nuferi, un observator pe o zonă a malului și mulți turiști veniți să se relaxeze.





























După ce ai descoperit frumusețile din centru te poți extinde și merge să faci diverse activități.


Într-una din zile organizatorul ne-a rezervat o dimineață la pârtia de săniuș de vară, situată pe un deal ce se vede de pe marginea lacului.
Am urcat cu mic, cu mare, și cam toți s-au dat, eu nu am reușit să mă las purtată de val, așa că am coborât prin pădure până la bază. A fost plăcută și plimbarea pe jos, cca 15-20 minute, drumul fiind amenajat.
Pentru ca să ajungi în coama dealului ai la dispoziție un telescaun.
Bineînțeles că am avut multe țipete, pici ce au vrut să se dea singuri și apoi tot frânau sania, împiedicându-i pe cei ce își doreau viteza la maxim, să înainteze, deși domnul ce făcea instructajul aștepta până ce sania de pe traseu ajungea aproape la bază.
Dacă te cuprinde panica și începi să urli, după primii 10 m, vine un băiat, se urcă în locul tău, ca să ducă sania până jos, și tu te întorci la locul de plecare. S-a întâmplat cu un bebe ștrumf de 8 anișori :).
La finalul cursei este un fotograf ce își face poză să te surpindă cum ajungi la destinație.






 Dacă nu reușești să te dai cu sania, merită măcar să vezi peisajul de sus.





În postarea următoare vom merge să descoperim alte locații din zona Bled-ului.














sâmbătă, 15 septembrie 2018

Grand Prix-ul merge acasă!

„Back in Bled”, sau „Bine te-am regasit Slovenia!”


Anul acesta, 2018, am fost pentru a doua oară invitați în Bled, la minunatul festival internațional pentru copii, Microfonul de Aur Bled, organizat de Sandi Vovk.

Deși anul trecut nu am reușit să îmi termin istorisirea legată de zilele petrecute acolo, anul acesta am un grad de comparație între ce a fost în 2017 și ce s-a întâmplat în 2018.

Prima veste bună: am reușit să filmez spectacolul medieval de la Castel. 

Am realizat un montaj de 23 de minute, pe care vă invit să îl urmăriți mai jos.

Spectacolul Domnitelor si Cavalerilor, de la Castelul Bled, din Slovenia

Nu are sens să mai afișez fotografii din castel, întrucât se regăsesc în articolul precedent, dar pot să vă prezint membrii de juriu din acest an. 


 de la stânga la dreapta: Prof. și dirijor al orchestrei Sloveniei, din Liubliana - Marko Hribernik (președintele juriului) - Slovenia, Sandi Vovk (organizatorul principal al festivalului) - Slovenia, Prof. Jovan Joca Adamov (vice președinte) - Serbia, Prof. Arta Haziri Nuhiu (jurat) - Kosovo, PRIMARUL, solista de operă Rossana Potenza (jurat) - Italia, Prof. Tanya Tocheva (jurat) - Bulgaria, Compozitor Claudiu Bulete (jurat) - România, Prof. Teana Kovacevic (jurat) - Croația, Prof. Sergej Rupreht (jurat) - Slovenia, Prof. Claudia Magrin - Malta.

Am avut parte și de o deschidere originală a Șampaniei, asistată de paharnicul castelului și executată de juratul din Kosovo, Arta Nuhiu

Să curgă șampania la Castel













Juriul a votat în acest an, fără drept de apel, ca și câștigător al Grand Prix-ului, pe minunata româncă din Piatra Neamț, Daria Pintilie.


În poza alăturată o avem în stânga pe câștigătoarea Grand Prix-ului din 2017, Christina Magrin (Malta), iar în dreapta pe românca Daria Pintilie, câștigătoarea de acest an.












Iar acest minunat oraș, străjuit de Cârloman, Pietricica, Bâtca Doamnei și străbătut de râul Bistrița, a mai reportat un Loc 1, câștigat și muncit de micuța Julia Dobrea, la secțiunea XXS (cei mai mici participanți).



Daria și Julia, se felicită!

























Dacă anul trecut am avut 11 concurenți în concurs, ce au reprezentat și ei cu brio România, anul acesta am fost o delegație mai restrânsă, dar frumoasă. Felicităm și pe cele 3 domnișoare ce au reprezentat cu mândrie România.

de la stânga la dreapta:
Daria Pintilie, Yarina Cozma, Timeea Csaszar, Julia Dobrea și Karina Csaszar.