La -418 m sub nivelul mării

Marea Moartă

După cum v-ați obișnuit din articolele precedente, fiecare dimineață începea cu o scurtă vizită la malul mării din Bat-Yam (fiica mării, în traducere). Ne-am relaxat și am făcut o sesiune de plajă și shooting, în așteptarea camarazilor de drum. 

Nu am așteptat mult până ce a ajuns gașca și am pornit spre Ierusalim, Marea Moartă. Cred că am mers vreo oră și ceva până ce am dat de primele semne că ne apropiem de deșert. 

Dacă clădirile din Bat Yam mi s-au părut destul de simpliste, cu o arhitectură destul de ciudată, în Ierusalim am remarcat un alt design, clădirea fiind îmbrăcată în piatră, în general. 

Am văzut și o „parcare de cămile”. Atunci am aflat o istorioară cum că sunt animale foarte prietenoase dar și răzbunătoare. Dacă îi faci un rău unei cămile, aceasta nu te uită, și se răzbună cu proxima ocazie. 

Orientarea în zonă e destul de problematică, dacă nu ești atent la toate indicatoarele de pe drum, e posibil să treci de ieșirea spre zona de interes. Și GPS-ul vorbește doar în ivrită. Nu ai nici o șansă să îl schimbi în limba engleză, sau cel puțin nu am reușit noi să o facem. Totuși am sesizat la timp ieșirea de pe autostradă spre Marea Moartă. 

Când am văzut indicatorul cu -300 sub nivelul mării nu ne venea să credem. În momentul în care am zărit Marea Moartă ne-am bucurat și am crezut că gata, atât a fost. Dar urma o mare surpriză. Am luat-o de-a lungul țărmului și am ajuns la un SPA. Habar nu aveam că accesul la mare se face trecând prin astfel de Spa-uri. Am parcat și am intrat noi voioși, crezând că asta este tot. Dar de unde, ne-au tăiat elanul în secunda doi, explicându-ne că este cu intrare și că prețul este, nici mai mult mai puțin de 100 de euro de persoană. După milogeală am reușit să scoatem un 80. Pe bune? Ok, eu și soțul ne-am așezat la terasa de lângă intrare, iar ceilalți au intrat la shopping-uială. Am luat o bere, vrând să testăm gustul zonei, dar era destul de piperată ca și preț. Tot acolo a vrut Claudiu să ia și o cutie de curmale, după ce ne servise barmanul, din partea casei cu niște curmale și alte bazaconii, așa de gustare, nu vă imaginați că ne-a pus un castron în față. A fost 25 de șecheli cutia de curmale.

După vreo 20 de minute, familia cealaltă a intrat în vorbă cu un simpatic comerciant, pe numele său Camal, ce ne-a oferit o grămadă de suveniruri gratuit, în condițiile în care omul primise o grămadă de bani de la ai noștri, pe diverse obiecte achiziționate. Ne-am fotografiat, a zis că vrea să vină la noi în România și că o să ne caute. Eu am fost mai suspicioasă, dar ceilalți și-au lăsat datele de contact. Tot de la el am aflat că puteam merge gratuit la mare, după circa 50 km de condus, imediat după ce treceam granița cu Iordania. Zis și făcut. Ne-am suit în mașină și am plecat. Ne gândeam cum va fi la vamă, dacă vor fi probleme. Nu a fost nimic de gen. Erau 2 fete cu pușca la picior, ne-au zâmbit și ne-au urat drum bun. 

Marea Moartă

Imagini de pe drum:

Nefiind marcată zona unde trebuia să ne lăsăm la mare, și nici alte persoane care să fi parcat acolo, am trecut mai departe până ce am ajuns la resortul Ein Gedi, unde se află oaza din mijocul deșertului, Cascada lui David. 

Am găsit un material drăguț despre locație, mai jos:

https://www.1001calatorii.ro/ein-gedi-oaza-de-la-marea-moarta/

Am oprit și noi să vedem ce se întâmplă acolo. Am luat niște sucuri să ne hidratăm, ne-am interesat despre ce se putea vizita și am decis să mergem mai în față. 

La o mică distanță de oază se afla și resortul spa Ein Gedi. 

 Am parcat să ne interesăm și în parcare ne spun niște cetățeni că e tot 100 euro intrarea și să mai conducem vreo 50 km unde vom da de niște hoteluri, iar acolo nu ne va costa nimic. Primul impuls a fost să plecăm, dar după vreo câțiva kilometri am constatat că marea se cam termina, iar noi ajungeam nicăieri. Am decis să ne întoarcem și să încercăm totuși și acolo. Am intrat la recepție, le-am explicat că nu voiam decât să vedem marea, nu ne interesau spa-urile lor și alte istorii, și astfel am scos-o la 60 de euro, 4 adulți și 2 copii.

Bucuroși am coborât la tractoraș, ce ne-a dus la țărmul mării. Totul era numai sare uscată. Marea era limpede și se vedea sarea de pe fundul ei. Nu eram pregătiți pentru plajă, pornind inițial să vizităm Ierusalimul și ajungând în final la Marea Moartă. Totuși copiii aveau costumele pe ei și băieții au testat-o în șorturi normale. Gradul de salinitate e foarte mare, dacă te atingi la ochi ești foarte trist, iar la ieșire ești alb. Noi, fetele, ne-am udat doar pe picioare. Și tot am simțit cum ne strângea sarea aceea. Nu mai mult decât faptul că nu am reușit să îmi șterg bine picioarele, iar seara când am ajuns la cazare, aveam șosetele din picioare ude, în adidași. 

După o oră de zbenguială, la o temperatură de circa 30 de grade, față de cum era la Bat-Yam (21-22 de grade), am luat drumul înapoi spre Ierusalim. Am făcut iar popas la Oaza lui David ca să ne luăm ceva de mâncare și să ne hidratăm. Era o sală de mese și la acel spa, dar nu prea am înțeles cum era programul. Tocmai se închisese. Au fost foarte bune sandvișurile, iar ca și prețuri, mai ieftin decât în Israel. În apropiere de graniță am dat și peste locul unde ar fi trebuit să coborâm, la recomandările lui Camal. Erau câteva mașini parcate și oameni pe malul apei și care străbăteau distanța dintre țărm și drumul principal. Era ceva de mers pe jos. Așadar, mai bine a fost, până la urmă, că am reușit să rezolvăm situația cu 60 de euro. 

Drumul înapoi:

Când am ajuns înapoi în Ierusalim, deja se însera iar temperatura scăzuse destul de brusc. Pentru că la ora 20 nu prea mai aveai ce să vezi în cetate, ne-am plimbat pe străzile orașului nou. Am intrat și în interiorul cetății, dar obiectivele erau deja închise și doar ce se mai găseau câțiva comercianți întârziați. Totuși ne-a plăcut să vedem și fața de seară a Ierusalimului.

Cetatea Ierusalimului (partea a doua)

Mormântul Sfânt

La orele 17 eram înapoi la intrarea în curtea interioară de la Sfântul Mormânt. 

Cum vă spusesem în articolul precedent, mai ajunsesem o dată în zonă, dar fiind trecut de orele 20 nu am mai constatat decât niște porți încuiate. Soțul a crezut că asta era tot și a fost tare dezamăgit. Când am revenit și am văzut că acele porți reprezentau doar trecerea în curtea interioară a bisericii ce adăpostește Sfântul Mormânt, ne-am luminat la față. 

La finalul vizitei am concluzionat că toată cetatea este plină de biserici, ce marchează locurile importante din istoria creștinismului, și sunt separate cumva de tumultul negustorilor prin diferite porți, ziduri. 

La intrare am remarcat schelele și renovarea bisericii. 

Multe nații erau acolo, toți trecând pe la locurile sfinte, din motive religioase sau turistice. 

Am intrat în biserică și am văzut multe candelabre suspendate, iar pe peretele din față era zugrăvită scena ungerii Domnului nostru Iisus Hristos, după ce a fost dat jos de pe Cruce și pregătit pentru îngroparea Sa în noul mormânt săpat în piatră.

” 38.După aceea Iosif din Aritmateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui.

39. Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca o sută de litre de amestec de smirnă și aloe.

 40. Au luat deci trupul lui Iisus și l-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.

41. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.

42. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.”

Ioan 19, 38-42

Și în zilele noastre de pe „Piatra Ungerii” izvorăște permanent mir, cu un miros foarte puternic. Neavând altceva la îndemână, am șters acea piatră cu două șervețele, care și acum, după o lună, miros puternic. Locul unde le-am așezat, fiind un spațiu închis, te îmbată când deschizi ușile să iei ceva de acolo (un loc din bibliotecă, unde țin colecția de cărți bisericești). Mai mult decât atât, când am ajuns în România, una din iconițele primite de la măicuța ortodoxă, de la Mormântul Maicii Domnului, se lipise de șervețel. Când am desprins-o a rămas imprimată imaginea și pe acel șervețel. 

Deși permanent locul e plin de oameni și toți dau cu ce au la ei pe acel loc, niciodată nu seacă, ci permanent izvorăște mir. Pe margini, unde se scurge este mai mult adunat, dar oamenii dau pe deasupra cu hainuțe, șervețele, eșarfe, etc. 

Am continuat să vizităm locul. Am făcut fotografii la toate locurile pe care le vedeam, neștiind ce semnifică fiecare în parte, întrucât nu prea sunt descrieri, măcar în limba engleză, ca să poți înțelege. Dar acum, scriind articolul mă documentez și adaug câteva notițe aici.

Mergând prin dreapta, primul loc pe care îl remarcăm este „Paraclisul lui Adam”. Se spune că în acel loc erau așezate craniul și oasele lui Adam, pe care Iisus Hristos le-a spălat de păcatul stămoșesc prin răstignirea sa.

„50. Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare. Și-a dat duhul.

51. Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat:

52. Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.”

Matei 27, 50-52

Continuăm și găsim locul ce adăpostea o galerie cu trei paraclise. Inițial am crezut, logic analizând, că primul loc adăpostea stâlpul pe care fusese răstignit tâlharul ce l-a mărturisit pe Hrisots, fiind răstignit pe cruce, întrucât era luminat și avea un stâlp. În al doilea loc ne-am gândit că  semnifică locul unde a fost Crucea lui Iisus, fiind mai luminată și mai deosebit reprezentată. Iar în al treilea loc, fiind întunecat, fără stâlp, am crezut că este vorba despre cel de al treilea tâlhar, ce l-a luat în râs, chiar și în ultimul ceas.
După ce m-am documentat am aflat despre ce era de fapt vorba.

Primul loc se numește „Paraclisul Cununii de Spini” și aparține exclusiv ortodocșilor.
În acest loc, sub Sfânta Masă se află o porțiune dintr-o coloană de granit, care a fost găsită în vechime în Pretoriu și, atunci când acesta a intrat în stăpânirea musulmanilor, a fost mutată de creștini în locul în care se află astăzi.

 „28. Și dezbrăcându-l de hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie.

29. Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna lui cea dreaptă trestie, și îngenunchind înaintea Lui, își băteau joc de El, zicând: Bucură-te, regele iudeilor!”

Matei 27, 28-29

În al doilea loc se află „Paraclisul Împărțirii Hainelor”, ce aparține armenilor și unde au fost împărțite hainele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a se împlini cele scrise:
„35. Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a scris de proorocul: „Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți”.”

În al treilea locaș este reprezentat „Paraclisul sutașului Longhin”, ce aparține exclusiv ortodocșilor. Aici, în icoana din partea stângă este reprezentat grafic sutașul roman Longhin întinzând mâna către Cel răstignit. Acesta, împreună cu soldații lui au fost martorii eclipsei de soare și a cutremurului, în momentul ce Domnul și-a dat suflarea. El este cel care mărturisește Că Iisus a fost cu adevărat Dumnezeu.
„50. Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare. Și-a dat duhul.

51. Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat.

52. Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.

53. Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.

54. Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!”

Matei 27, 50-54

Pentru mărturia sa, soldații romani l-au decapitat, devenind astfel primul martir ce îl mărturisea pe Hristos.

Continuăm cu „Altarul Închisorii lui Iisus”, locul unde Iisus a fost păzit de soldații romani, înainte de a fi răstignit. Se văd orificiile unde au fost prinse picioarele Sale în lanț.

Urmează alte 3 icoane, ce nu am reușit să aflu ce reprezintă. Le redau mai jos:

Și de îndată ajungem la un loc cu băncuțe pe care erau așezate câteva persoane, altele în picioare și ascultau un preot catolic care predica ceva. Necunoscând limba în care vorbea, nu am înțeles nimic.

Și imediat, printre coloane impunătoare, am descoperit Sfântul Mormânt. Erau oameni de diverse naționalități, ce priveau măreția locului, se fotografiau, și o coadă lungă, la care se așezau mereu alte și alte persoane. Ne-am pus și noi la rând și mai vorbind, mai căscând gura, mai văitându-ne de picioare, ne-am trezit că după circa două ore, am ajuns în fața intrării în Sfântul Mormânt. Fără suflu și copleșiți de emoție ne aflăm la 10 secunde distanță. Privim  în interior și vedem un preot ce stătea cu mâinile pe un picior de masă, și care striga la cei din interiorul Sfântului Mormânt ”10 secunde, 10 secunde”. Intrăm în acea anticameră, asistăm la o scenă brutală pentru mine, firească probabil pentru acel preot. Țipând la cei din interior să iasă, o femeie nu se dă sculată de lângă piatra lângă care îngenunchiase. După ce repetă în mai multe limbi să se ridice și să iasă, preotul intră, o smucește și o scoate afară. Am apucat în cele 5 secunde de zăpăceală să las niște pomelnice și imediat să intru. Nu apuc să îmi dau seama de acel loc, că deja se aude iar „10 secunde, 10 secunde”. Mă trezesc din acea transă, mă închin degrabă, sărut o piatră și ies buimăcită. Ce a fost asta? Cum arăta de fapt acea piatră, acel loc. Nu am văzut nimic.... Oare voi reuși să mai revin și să stau măcar un minut ca să înțeleg și eu ce s-a întâmplat acolo? Nu știu...

Prima încăpere este capela îngerului ce a prăvălit piatra de pe mormânt, și pe care se sprijinea cu coatele acel preot. A doua încăpere este cea în care Iisus a fost înmormântat.

Față în față cu intrarea în Sfântul Mormânt se află Biserica Învierii, unde după interior se pare că se oficiază slujbe de către ortodocși.

Apropiindu-ne de ieșire remarcăm niște scări. Fiind spre sfârșitul programului, la ora 20 se închidea, am urcat totuși, repede, să vedem ce este și acolo. Și aici am aflat că este de fapt locul de pe Golgota, unde a fost răstignit Iisus. Ne așezăm și la acest rând. Nu a durat foarte mult, cam 15 minute. Ne-am închinat și am coborât.

Afară deja se înserase și grăbiți ne-am îndreptat spre parcare, ca să plecăm spre casă. Eram toți buimăciți de cele văzute, trăite și nu am avut prea multe discuții pe această temă. Fiecare și-a luat amintirile și emoțiile cu El, iar, probabil, în săptămâna mare, a Pătimirilor lui Iisus, le-a retrăit, la o altă intensitate.

O seară frumoasă tuturor!